Un accident rutier a avut loc joi seara pe DN1E, spre Poiana Brașov în urma căruia au rezultat două victime.
Potrivit polițiștilor, la intersecția cu strada Stejărișului, pe drumul Poienii, un tânăr care se deplasa cu o motocicletă a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a căzut pe partea carosabilă. În urma accidentului, au rezultat două victime, conducătorul auto al vehiculului și pasagera, care au primit îngrijiri medicale la fața locului.
“La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0. Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii accidentului”, a declarat agent Nadia Olaru, de la IPJ Braşov.
(Foto: Arhiva)