Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Brașov a amendat Primăria municipiului Săcele cu 40.000 de lei pentru că noile stații de transport public nu corespund legislației în vigoare, în ceea ce privește facilitățile pentru persoanele cu dizabilități.
Comisarul-șef de la Protecția Consumatorilor, Sorin Susanu, a declarat că pe lângă sancțiunea de 40.000 de lei, Primăria Săcele a primit și un termen de remediere a deficiențelor. Astfel, administrația locală trebuie să se asigure că în maxim 15 zile, persoanele cu dizabilități vor avea toate facilitățile de care au nevoie, în stațiile de transport public din Săcele.
Municipiul Săcele asigură transportul public în interiorul localității și până Brașov, prin regia proprie.