Muzeul „Casa Mureșenilor” din Brașov organizează în perioada 7 iulie-13 august 2020 un program de educație muzeală adresat copiilor cu vârsta între 4 și 8 ani (prima grupă) și 6 și 14 ani (a doua grupă).
Din cauza problemelor legate de noul virus, activitățile se vor desfășura doar în spațiu deschis cu purtarea măștii de protecție sau în mediul online.
“Pentru a păstra măsurile de siguranță, vara aceasta ne propunem ca grupa de elevi să fie formată din maxim 10 participanți. Anul acesta, parteneri al unor activități desfășurate în aer liber la Brașov sau la Racoș ne sunt, din nou, Asociația Carpaterra din Brașov și Poșta Română”, spune Ovidiu Savu, coordonatorul programului.
Activitățile propuse pentru lunile iulie-august sunt următoarele:
Grupa I – coordonatorul, muzeograf Bianca Micu, va desfășura atelierul „Alfabetul vesel” în zilele de 7, 14, 21 și 28 iulie 2020 între orele 10 și 11:30. Atelierul este dedicat copiilor cu vârsta între 4 și 8 ani (grup de maxim 6 copii). Fiecare atelier costă 6 lei de participant. Întâlnirile și activitățile se vor desfășura în curtea interioară a muzeului.
Grupa II – 16 iulie 2020, orele 10-11:30 – Atelier de tricotat cu artista brașoveancă Gabriela Burlacu. Taxa de participare este 6 lei de participant.
Alte activităţi:
- 23 iulie 2020, ora 10-11:30 „Povestea tiparului și tipografiei” – activitate online, cu Ovidiu Savu. Taxa de participare este 6 lei de participant.
- 30 iulie 2020 – „Serviciile poștale în trecut” cu Marinela Barna – activitate online desfășurată de la Poșta nr. 1 Brașov. Taxa de participare este 6 lei de participant.
- 2 august 2020 – excursie la Racoș la Ziua Pietrei – ora 11 modelaj în lut cu Ovidiu Savu în Castelul Betlhen și deplasare la Complexul Geologic Vulcan, Lacul de Smarald, Coloanele de Bazalt. Taxa de participare este 10 lei de participant. Deplasarea se face individual cu mașina personală sau cu trenul.
- 6 august 2020 – jocul „Cuib” cu Cătălin Cantor, în curtea Muzeului Junilor și Centrul de Informare Turistică. Taxa de participare este 10 lei de participant.
- 13 august 2020, ora 10-11:30 – Măsuri de prim ajutor, dar și cum să ne ferim de viruși, cu studenta la medicină Ioana Botezatu și dr. Ioan Toma în curtea Porții Ecaterinei și jocuri interactive. Taxa de participare este 10 lei de participant.
“Precizăm că vom solicita numărul de telefon a fiecărui părinte al copilului. Vă rugăm mult, dacă copiii au simptome de febră sau răceală să nu participe la activități pentru o perioadă de timp”, precizează reprezentanţii Muzeului “Casa Mureşenilor”.
Activitățile propuse se vor desfășura și ține în funcție de informările și recomandările oferite de autoritățile locale și naționale. Înscrierile se pot face la numărul de telefon 0268/477864. Pentru informații suplimentare puteți apela la Ovidiu Savu, coordonatorul programului.