Site icon

CIFRE ÎN PREMIERĂ. Aproape 24.000 de teste pentru coronavirus au fost făcute până acum la Braşov. Mai puţine ca la Iaşi, CLuj, Timiş unde s-a înregistrat un număr mai mic de cazuri confirmate

În judeţul Braşov au fost făcute până azi, aproape 24.000 de teste, numărul cazurilor identificate fiind, conform ultimei raportări a Institutului Naţional de Sănătate Publică, de 1950, cu 45 mai mult decât ieri. Informaţia a fost obţinută de G4Media, în contextul în care astfel de date au fost solicitate zilnic de presa din Braşov, autorităţilor locale care au preferat însă, fără un motiv întemeiat, să ţină cifrele sub lacăt.

Potrivit datelor obţinute de G4Media, în judeţul Braşov au fost făcute până acum 23.849 de teste pentru verificarea infecţiilor cu SARS-CoV2.  

Aceeaşi sursă arată că, până în prezent, cele mai multe teste au fost realizate la Bucureşti – 296.365 , Iaşi – 74.311, Cluj – 68.721, Timiş – 41.262 şi Alba – 24.955.  Dintre acestea, numai Bucureştiul are un număr mai mare de cazuri depistate, faţă de Braşov, respectiv 3.761, ceea ce duce la ideea că Braşovul are, într-adevăr o problemă cu răspândirea infecţiilor cu noul coronavirus.

În România au fost realizate până în acest moment 824.343 de teste, din momentul infectării primului pacient cu COVID-19, pe 26 februarie. În total, au fost confirmate 31.381 de persoane infectate cu coronavirus. Tot până azi INSP a anunţat că 1.871 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat, majoritatea având comorbidităţi. 24 dintre aceste decese s-au înregistrat în ultimele 24 de ore, în spitalele din Alba, Argeș, Botoșani, Brașov, Buzău, Dolj, Galați, Maramureș, București, Olt, Prahova și Sibiu. 

Exit mobile version