Echipele mixte formate din politiști, jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Direcției de Sănătate Publică şi ai Comisariatului pentru Protecția Consumatorului au acordat ieri 111 amenzi, în urma a 333 de controale realizate în zonele aglomerate, centrele comerciale, pieţe, terase şi mijloace de transport, pentru verificarea modului în care se respectă măsurile de distanţare socială şi de protecţie împotriva răspândirii coronavirusului, în contexxtul stării de aleră.
Cele 111 sancţiuni au fost acordate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală.
În urma celor 333 de controale au fost acordate, de asemenea, 25 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991, privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și 19 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2002R, privind circulația pe drumurile publice, valoarea totală a amenzilor fiind de aproximativ 64.000 lei.
Astfel de activități vor avea loc și în perioada următoare în vederea conștientizării tuturor cetățenilor cu privire la necesitatea respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă.