Site icon

Cristian Balaj: “Am făcut demersurile la Agenţia Antidoping pentru reducerea sancţiunilor sportivelor de la Corona”

Preşedintele Agenţiei Naţionale Anti-Doping (ANAD), Cristian Balaj, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că a făcut demersurile necesare la AMA/WADA (Agenţia Mondială Antidoping) pentru reducerea sancţiunilor în cazul de dopaj de la echipa feminină de handbal Corona Braşov.  

“Sportivele se află în perioada în care pot face apel la decizia ANAD. Dacă una dintre persoanele sancţionate, care a primit o decizie din partea Comisiei de audiere, este nemulţumită, atunci are dreptul să facă apel. Noi am început demersuri în ceea ce le priveşte pe sportive din dorinţa de a le reduce sancţiunea, mai exact de a o îngheţa. Nu ştim dacă WADA va aproba sau nu această reducere a sancţiunilor. Motiv pentru care trebuie să informăm sportivele că au dreptul la apel. Însă este important ca ele să facă acest lucru în termenul care le permite. Faptul că am cerut reducerea sancţiunilor pentru sportive nu înseamnă că acest lucru se va şi întâmpla. Depinde de cei de la WADA. Noi am făcut demersurile necesare la WADA pentru reducerea sancţiunilor. WADA nu are această obligaţie, dar poate să accepte acest lucru înainte de a se ieşi din termenul în care sportivele au dreptul să facă apel”, a spus preşedintele.

Acesta a explicat că ANAD nu va comunica oficial sancţiunile din acest caz şi nici nu va confirma sau infirma informaţiile apărute în mass-media decât după ce deciziile vor deveni definitive. “O informare oficială a ANAD privind sancţiunile în acest caz se va face după ce acestea devin definitive. Conform codului, noi, cei de la ANAD, nu avem voie să comunicăm deciziile. Este un drept al sportivelor şi trebuie să le protejăm. Sportivii şi personalul asistent care au fost sancţionaţi cunosc deciziile. Eu nu pot nici să confirm, nici să inform sancţiunile apărute în presă. Aceste informaţii nu au apărut de la ANAD”, a subliniat Balaj. 

“Am discutat cu preşedintele Federaţiei Române de Handbal şi ne dorim să facem acţiuni privind gradul de conştientizare a ceea ce înseamnă antidopingul în rândul sportivilor şi personalului asistent. Pentru că trebuie să ne gândim şi la medici, dar şi la preşedinţii care uneori recomandă medicului ca sportivii să facă anumite tratamente într-o anumită clinică. Şi trebuie să fim atenţi, mai ales când se semnează un contract cu un sportiv. Pentru că dacă ceri unui sportiv să respecte recomandările medicului e important să fie trecut în contract şi noţiuni legate de doping. Adică să fie respectate acele prevederi. Din păcate, aceste lucruri lipsesc şi avem prejudicii care ulterior sunt greu de controlat. În acest moment avem în construcţie o aplicaţie mobilă. În cadrul acesteia, sportivii când au nelămuriri sau suspiciuni pot apăsa un buton verde. Pentru că dacă am fi avut această aplicaţie poate fetele de la Corona ar fi apăsat acel buton şi în cel mai scurt timp ofiţerul ANAD care răspunde de handbal ar fi sunat jucătoarea şi ar fi încercat să ajute. Şi atunci, cu această aplicaţie sportivii pot intra în contact direct cu noi”, a adăugat Cristian Balaj.

 

Exit mobile version