Primăria municipiului Brașov va lansa în zilele următoare licitația pentru execuția lucrărilor de construire a noii săli de sport de la Școala gimnazială nr. 2. Potrivit viceprimarului Costel Mihai, în acest moment municipalitatea are la dispoziție toată documentația necesară licitației, fiind nevoie doar de contractul de execuție a lucrărilor.
„În momentul acesta am finalizat documentația pentru lansarea licitației publice în vederea contractării unui executant pentru construcția școlii de gimnastică de la Școala Gimnazială numărul 2. Avem proiectul tehnic realizat, avem aprobați indicatorii tehnico-economici, actualizați în ultima ședință a Consiliului Local, caietul de sarcini, nota justificativă și referatul pentru demararea procedurii de achiziție, precum și autorizația de construire, iar zilele viitoare vom lansa licitația. Este un proiect pe care l-am demarat în 2018, însă din păcate, cei care au realizat documentația tehnică, atât studiul de fezabilitate, cât și proiectul tehnic, ne-au întârziat foarte mult. Studiul de fezabilitate a avut foarte multe elemente lipsă, iar aceasta a determinat și o întârziere în proiectul tehnic“, a precizat viceprimarul Costel Mihai.
Investiția pentru construirea sălii de sport de la Școala gimnazială nr. 2 este estimată la 24 de milioane lei, cu TVA inclus, termenul de finalizare a lucrărilor fiind de 14 luni de la emiterea ordinului de începerea construcției. Sala de sport va fi o clădire cu regim de înălțime de P+2E , cu amprenta la sol de 1.745 mp și suprafață construită de 2.879 mp.
Ea va oferi sportivilor atât o suprafață de antrenament, cât și o zonă omologată pentru competiții specifice gimnasticii artistice, fiind dotată și cu o tribuna de 216 locuri. Pe lângă aceste funcțiuni, sala de sport va fi dotată și cu spații tehnice, oficii, sala fitness, vestiare sportivi și antrenori, birouri, cabinet medical și grupuri sanitare.
„Gimnastica brașoveană masculină merita o astfel de investiţie pentru că reprezintă o tradiție în sportul brașovean, aducând, în ultimii 30 ani, prin sportivii de la CSS Braşovia, aproximativ 400 titluri de campioni naționali , dar și titluri internaționale și reprezentări la campionatele mondiale și europene. De altfel, şi prima medalie olimpică obținută de un roman la aceasta disciplină a fost a brașovencei Elena Leuștean, în 1956, la Melbourne. Pentru mine, construirea acestei săli de la Şcoala gimnazială nr. 2 reprezintă un proiect de suflet. Înțeleg foarte bine necesitatea unei astfel de infrastructuri, pentru că eu însumi am fost inițiat în acest sport la Braşovia, în vechea sală din curtea Şcolii nr. 2, pe care şi acum o folosesc micii gimnaști braşoveni”, a declarat viceprimarul Braşovului, Costel Mihai.
Viceprimarul Costel Mihai spune că o nouă sală devine cu atât mai necesară şi în contextul în care se dorește preluarea CSS Brașovia – unde funcţionează secţia de gimnastică – de către Municipalitate, astfel încât sportivii de performanţă să aibă condiţii bune de antrenament şi continuitate la Braşov, după împlinirea vârstei de 18 ani.
În momentul de faţă, Școala gimnazială nr. 2 din Brașov deține o sală de sport de mici dimensiuni, destinată tot antrenamentelor de gimnastică. Aici se antrenează secția de gimnastică a CSS Brașov, cu două grupe de avansați și 5 de începători, sportivii fiind elevi ai Școlii nr. 2. Sala este însă neadaptată realităților sportive de acum, aparatele din dotare având o vechime de peste 40-50 ani, ceea ce face ca ele să nu mai corespundă cerințelor competiționale actuale. După construirea noii săli, a cărei execuție va fi scoasă curând la licitație, această sală veche va face obiectul unei reabilitări și va fi folosită pentru orele de educație fizică ale celorlalți elevi care nu sunt practicanți de gimnastică.