Începând cu această săptămână, filiala PLUS Brașov are o nouă conducere. În condițiile în care actualul context recomandă restrângerea la minim a contactelor fizice, alegerile au avut loc în cadrul unei Convenții Județene mai puțin convenționale, respectiv prin vot electronic.
Noua componență a echipei PLUS Brașov rezultată în urma votului este următoarea:
Președinte: Tudor-Ionuț Oprea
Secretar General: Sebastian Gânscă
Trezorier: Ioana Nicoleta Goda
Responsabil Financiar: Isabela-Aurelia Stoianovici
Responsabil Comunicare: Vlad Neghină
Responsabil Recrutare: Camelia Chivu
Responsabil Campanii: Simona-Carolina Tulbure
Responsabil Organizare: Ovidiu-Ion Șuteu
PLUS Brașov va participa în cadrul alegerilor locale și parlamentare sub umbrela Alianței USR PLUS
Obiectivele strategice ale noului Birou Județean pentru următoarele 6 luni sunt următoarele: obținerea unui scor cât mai mare în toate UAT-urile unde Alianța USR PLUS are candidați, câștigarea Primăriei Brașov, câștigarea Președinției Consiliului Județean și câștigarea alegerilor parlamentare din județ, a precizat noua consucere a partidului, într-un comunicat de presă.
“De peste 30 de ani se tot vorbește despre alegerea răului cel mai mic. De această dată, cetățenii județului Brașov vor avea posibilitatea de a pune ștampila pe oameni cu adevărat noi și profesioniști, care au cariere în spate. Oameni care nu intră în politică pentru că e mai ușor așa, ci pentru că au înțeles foarte clar că altfel nu se pot aștepta la schimbări profunde. Partidele PLUS și USR sub egida Alianței USR PLUS vor susține candidații care vor dezvolta județul Brașov, stradă cu stradă și comunitate cu comunitate, fiindcă împreună suntem mai puternici”, a declarant Tudor Oprea, imediat după aflarea rezultatului alegerilor interne.