Site icon

Poliția s-a autosesizat în cazul petrecerii cu taraf de la un restaurant din Prejmer. Mulțimea de participanți nu respecta nicio regulă de distanțare socială

Poliția Brașov anunță că s-a autosesizat după un concert cu taraf în Prejmer. Acolo, foarte multe persoane au participat la o petrecere în aer liber și au dansat, multe dintre ele fără măști de protecție. 

„Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Politie Județean Brașov, în colaborare cu reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică, Direcției Sanitare Veterinare, Comisariatului pentru Protecția consumatorilor și Inspectoratului Teritorial de Muncă, s-au sesizat din oficiu și efectuează verificări cu privire la modul de respectare a măsurilor de diminuare a impactului de risc cu ocazia desfășurării unui concert în aer liber în seara zilei de 03 iunie a.c., pe raza localității Prejmer, județul Brașov. La finalizarea verificărilor vor fi dispuse măsurile legale care se impun”, este anunțul Poliției din Brașov.

Un concert cu taraf a avut loc la un restaurant din Prejmer, în aer liber, la care ar fi participat sute de oameni, care au dansat în fața scenei fără măști de protecție. Petrecerea era anunțată să continue și duminică seara. (mai multe detalii, AICI)
 
Exit mobile version