Școala de Vară de Știință și Tehnologie de la Măgurele, ajunsă la a treia ediție, își deschide din nou porțile, de data aceasta în mediul virtual, în perioada 23 august – 5 septembrie 2020, pentru elevii de liceu, profesori din aria STEM (fizică, chimie, biologie, matematică, informatică, geografie, tehnologii) și consilieri școlari din învățământul gimnazial și liceal.
Aplicațiile se pot trimite până la 31 iulie 2020 prin completarea formularelor de pe site la cele două secțiuni: www.msciteh.educatiepentrustiinta.ro. Participarea la Școala de vară este gratuită
Școala de Vară se desfășoară în cadrul parteneriatului dintre Universitatea din București, Institutul de Fizică și Inginerie Nucleară – Horia Hulubei (IFIN-HH) și Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP).
În cadrul acestei ediții care are loc în format online elevii interesați de științe și tehnologie vor avea ocazia de a experimenta și practica cercetarea științifică, lucrând la propriile proiecte de cercetare sub îndrumarea online a mentorilor – cercetători, participând la dezbateri, tururi virtuale ale laboratoarelor, proiecte și lucru colaborativ. Mai mult, elevii vor beneficia de un modul de consiliere și dezvoltarea carierelor, precum și de sesiuni de socializare cu studenții Universității din București.
Elevii vor primi din partea organizatorilor truse experimentale cu ajutorul cărora să realizeze montaje și măsurători și vor fi invitați să exploreze și să documenteze mediul natural și cultural din localitățile lor, din prisma activităților propuse în temele de cercetare.
Ca la fiecare ediție, elevii participanți vor vizita laboratoarele școlii, „virtual” în acest caz, având un scop educațional și de cercetare bine definit.
Tema centrală a componentei elevi din acest an este „Contribuțiile științei și tehnologiei la cunoașterea și prezervarea patrimoniului natural și cultural”, iar echipele de mentori îi vor însoți pe elevi în explorarea poveștilor Pământului și ale geoparcurilor din România, în dezvăluirea unor subiecte de (etno)-arheologie și arheologie digitală, în descoperirea unor modalități de conservare și restaurare, folosind metode fizico-chimice, materiale inteligente sau tehnologii nucleare, în dezvoltarea unor procese de înțelegere, monitorizare și prezervare a patrimoniului și, nu în ultimul rând, în valorizarea patrimoniului prin activități desfășurate online, dar și local, offline.
Profesorii STEM și consilierii școlari beneficiază în acest an de un program de învățare – dezvoltare profesională personalizat, adaptat realităților și nevoilor concrete din școlile lor cu titlul „Mai mult decât… ȘCOALĂ! Împreună în… COMUNITATE!”, coordonat de profesorii Facultății de Psihologie și Științele Educației (FPSE). Timp de o săptămână, susținuți de experți în educație și cercetători de pe platforma de la Măgurele, dar și de invitați internaționali, aceștia vor parcurge un set de module în ariile de dezvoltare: academică (învățare și predare eficiente), dezvoltarea comunității, dezvoltare personală și socială (explorarea sinelui), dezvoltarea carierei, planificarea și managementul carierei.
Modulele oferă astfel cadrul pentru conectarea la concepte relevante pentru o școală racordată la realitățile și provocările actuale, cum ar fi: designul instrucțional online, abordările curriculare integrate, service-learning și citizen science, dezvoltarea alianțelor și a parteneriatelor locale, alegerile de carieră între premise biologice, evoluție neurocognitivă și achiziții psihologice, dezvoltarea identității vocaționale sau comunități de alumni și career talks, managementul visurilor (aspirațiilor) și al carierelor educaționale și profesionale la elevi.
Programul webinariilor va fi completat de sesiuni de lucru online, în echipaje interdisciplinare – profesori STEM și consilieri școlari, împreună cu mentorii școlii, care vor avea ca finalitate dezvoltarea de programe de intervenție adaptate pentru clasele și școlile lor.
“Nu în ultimul rând, îi așteptăm pe participanții și mentorii acestei ediții să contribuie ca autori la numărul dedicat al Curierului de Fizică, cu reportaje, postere, interviuri, știri, podcasturi, într-un demers antrenant și realist de comunicare a științei către public și specialiști”, se arată în comunicatul trimis Edupedu.ro de către Universitatea din București.
Participarea la Școala de vară este gratuită și este posibilă cu sprijinul instituțiilor organizatoare, precum și cu contribuția partenerilor: Universitatea din București (Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Facultatea de Fizică, Facultatea de Chimie, Facultatea de Geologie și Geofizică, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării) și Institutul de Cercetări al Universității din București (ICUB), Institutul Național de Fizica Materialelor, Institutul Național pentru Fizica Laserilor, a Plasmei și a Radiațiilor, ELI-NP, Asociația Măgurele Science Park, Asociația Studenților Fizicieni, Asociația Studenților Geologi și Geografi, Forumul Tinerilor din România, proiectului Erasmus+ STIM, Fundația Comunitară București prin Fondul IKEA pentru Educație.
Mai multe informații pot fi accesate pe site-ul www.educatiepentrustiinta.ro/ro.
Aplicațiile se pot trimite până la 31 iulie 2020 prin completarea formularelor de pe site la cele două secțiuni: www.msciteh.educatiepentrustiinta.ro.