Procurorii militari din cadrul DNA l-au trimis în judecată pe generalul de brigadă Daniel Cosmin Grigore, la data faptelor şeful Direcţiei Management Resurse Umane (DMRU) din cadrul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS), pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi fals intelectual în formă continuată, sub forma instigării.
DNA a anunțat, miercuri, că în acest dosar au fost trimiși în judecată:
- Generalul de brigadă Daniel Cosmin Grigore, la data faptelor şeful Direcţiei Management Resurse Umane (DMRU) din STS, pentru abuz în serviciu şi fals intelectual în formă continuată, sub forma instigării;
- Locotenent colonel (în rezervă) Ana Niţu, la data faptelor şefă a Sectorului Testare Evaluare şi Asistenţă Psihologică din STS, pentru abuz în serviciu şi fals intelectual în formă continuată, sub forma participaţiei improprii;
- Căpitan Adelina Sofia Aştefan, ofiţer în cadrul DMRU – Biroul Recrutări, pentru complicitate la folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii;
- Căpitan Ana Maria Daniela Berhardt, la data faptei subofiţer în cadrul Direcţiei Judeţene de Telecomunicaţii Speciale Giurgiu, pentru folosire în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii;
- Plutonier major Gabriela Racu, la data faptei subofiţer în cadrul Direcţiei Judeţene de Telecomunicaţii Speciale Iaşi, pentru folosire în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii;
- Liviu Berhardt (soţul inculpatei Ana Maria Daniela Berhardt), la data faptei agent de poliţie în cadrul Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu, pentru cumpărare de influenţă.
Acuzațiile aduse de procurori
Potrivit DNA, infracţiunile au fost comise în perioada iunie 2019 – martie 2020, cu ocazia organizării a trei concursuri de promovare a unor angajaţi STS din Corpul Subofiţerilor în cel al Ofiţerilor.
La organizarea primului concurs, Ana Maria Dan iela Berhardt nu ar fi obţinut aviz psihologic favorabil, după susţinerea testării psihologice.
La al doilea concurs, din 23 octombrie 2019, ea ar fi susţinut din nou testarea psihologică, la care, deşi ar fi obţinut aceleaşi rezultate ca la proba anterioară (în condiţiile în care de data aceasta ar fi avut la dispoziţie baterii de teste psihologice identice celor folosite pentru testare), ar fi fost declarată totuşi “apt psihologic pentru a fi încadrat ofiţer în cadrul STS”.
Potrivit DNA, acest lucru ar fi fost posibil în urma presiunilor exercitate de către Ana Niţu asupra psihologului examinator, la solicitarea generalului de brigadă Daniel Cosmin Grigore.
“Prin demersurile celor două persoane ar fi fost încălcată independenţa profesională a psihologului examinator reglementată în cuprinsul dispoziţiilor Legii 213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog şi ale Legii 80/1995 privind statutul cadrelor militare referitoare la cariera cadrelor militare. Consecinţa directă a încălcării dispoziţiilor legale sus menţionate o reprezintă vătămarea intereselor legale ale STS de a angaja doar persoane care îndeplinesc criteriile legale şi implicit cu competenţele şi abilităţile necesare pentru realizarea sarcinilor de serviciu, corelativ cu obţinerea unui avantaj necuvenit inculpatei Berhardt Ana-Maria-Daniela de a fi numită într-o funcţie de ofiţer pentru care nu îndeplinea condiţiile legale. Chiar şi în aceste condiţii, inculpata Berhardt Ana Maria Daniela nu ar fi promovat testarea la cunoştinţele profesionale, motiv pentru care a fost declarată respinsă”, spun procurorii.
La al treilea concurs, din 19 februarie 2020, Adelina Sofia Ştefan ar fi dispus ca Ana Maria Daniela Berhardt să susţină testarea singură, în altă sală faţă de ceilalţi candidaţi. În aceste condiţii, Berhardt ar fi reuşit să promoveze în cele din urmă examenul profesional cu ajutorul Gabrielei Racu, care i-ar fi oferit, prin intermediul telefonului mobil, rezolvarea la mai multe subiecte.
“În acelaşi context şi pentru acelaşi motiv, inculpatul Berhardt Liviu i-ar fi remis, direct sau prin intermediul unei alte persoane, generalului de brigadă, în rezervă, F.N. diverse bunuri în schimbul promisiunii acestuia din urmă că va interveni pe lângă factori de decizie din cadrul STS pentru ca inculpata Berhardt Ana Maria Daniela să ocupe postul de ofiţer. În urma probatoriului administrat, s-a stabilit că influenţa pretinsă a generalului în rezervă F.N. nu a fost una reală”, mai spun procurorii.
Dosarul a fost trimis spre judecare Curţii de Apel Bucureşti.
Acorduri de recunoaștere a vinovăției
Conform sursei citate, procurorii militari au încheiat acorduri de recunoaştere a vinovăţiei cu: F.N. (general de brigadă, în rezervă) pentru trafic de influenţă și M.H.T. (persoană fără calitate specială), pentru cumpărare de influenţă, complicitate la cumpărare de influenţă şi complicitate la trafic de influenţă.
Potrivit DNA, cei doi au declarat expres că recunosc comiterea faptelor, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi sunt de acord cu felul şi cuantumul pedepselor aplicate, precum şi cu forma de executare a acestora, respectiv:
- generalul în rezervă F.N. – 1 an şi 8 luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani şi interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat;
- M.H.T. – 2 ani şi 6 luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani şi 6 luni şi interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.
Dosarele de urmărire penală privindu-i pe cei doi inculpaţi şi acordurile de recunoaştere a vinovăţiei au fost trimise la Tribunalul Bucureşti.