Site icon

Anisie, despre anul școlar viitor în contexul pandemiei: Dacă situaţia epidemiologică va fi dificilă, se suspendă cursurile pentru 14 zile / Decizia se ia la nivel local, de către școală

Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a declarat, miercuri, în legătură cu scenariile privind începerea şcolii, că dacă situaţia epidemiologică va fi una foarte dificilă, atunci se stabileşte ca pentru 14 zile să fie suspendate cursurile şi să continue şcoala în sistem online, decizia fiind luată de unitatea de învăţământ, inspectoratul şcolar, direcţia de sănătate publică şi comitetul pentru situaţii de urgenţă, relatează Agerpres. 
“Ceea ce este foarte clar la acest moment este că începem şcoala şi este foarte important pentru că ne dorim un învăţământ de calitate, dar, în acelaşi timp, ne dorim ca toţi elevii şi profesorii să fie în siguranţă la şcoală. Prin urmare, este important să luăm în calcul mai multe scenarii având în vedere şi situaţia epidemiologică din fiecare localitate. De fapt, vorbim despre scenariul 1, în care în localitate nu există un număr mare de îmbolnăviri; scenariul 2 în care există, dar putem să desfăşurăm activităţile în unităţi de învăţământ, iar dacă situaţia epidemiologică va fi una foarte dificilă, atunci se ia decizia ca pentru 14 zile să fie suspendate cursurile şi să continue şcoala în sistem online”, a spus Anisie la Antena 3.
 
Ea a adăugat că decizia este descentralizată la nivelul localităţii, fiind luată de unitatea de învăţământ, cu inspectoratul şcolar, direcţia de sănătate publică şi comitetul pentru situaţii de urgenţă. 
“Unitatea de învăţământ ştie cel mai bine care este situaţia şi din punct de vedere al infrastructurii, dar şi din punct de vedere al îmbolnăvirilor. De aceea, s-a luat decizia descentralizării. Prin urmare, în cadrul consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ se stabileşte care este scenariul, după care se va transmite către inspectoratele şcolare, care împreună cu direcţia de sănătate publică analizează situaţia şi din punct de vedere epidemiologic, dar şi din punct de vedere a ceea ce şcoala a decis în consiliul de administraţie. Şi împreună, în comitetul judeţean pentru situaţii de urgenţă, vor lua decizia suspendării cursurilor”, a mai declarat Anisie.
 
Ministrul a menţionat că au mai existat asemenea situaţii. 
“De altfel, dacă ne amintim, am mai experimentat situaţii în care au fost suspendate cursurile fie din cauza viscolului, fie atunci când am avut gripa sezonieră. Dacă vă amintiţi, chiar înainte de suspendarea cursurilor în martie, am transmis presei zilnic câte unităţi de învăţământ sunt închise sau câte clase erau închise”, a mai spus Anisie.
Exit mobile version