Site icon

De luni, reîncep lucrările de amenajare ale pietonalului de pe strada Apollonia Hirscher. Traficul va fi restricționat în zonă

Săptămâna viitoare vor reîncepe lucrările de amenajare a zonei pietonale de pe strada Apollonia Hirscher, tronsonul cuprins între str. Castelului și strada Poarta Șchei.  Această amenajare face parte dintr-un proiect mai amplu al Municipalității, demarat acum 15 ani, de transformare a străzilor din zona centrului istoric în zone pietonale, cum ar fi: M. Weiss, Postăvarului, Sf. Ioan, Diaconu Coresi, M. Sadoveanu, Paul Richter sau Piața Sfatului nr. 27. Pentru ca lucrările să se poată derula, traficul rutier pe acest tronson va fi restricționat, iar accesul spre strada Cerbului va fi permis doar locatarilor.

,,La sfârșitul anului trecut am reușit să facem o parte dintre lucrări, până la venirea anotimpului rece. Acum începem lucrările la zona de carosabil, astfel că se vor introduce o serie de de restricții pentru traficul rutier. Având în vedere că aceste lucrări sunt în centrul orașului, am ținut foarte mult să avem cea mai bună echipă de pavatori, cei care au lucrat până săptămâna aceasta în Piața Sfatului 27.  Nu este o lucrare simplă, dar, cu siguranță o vom finaliza în următoarele luni, până la venirea anotimpului rece. În zona sensului giratoriu va fi amenajată o zonă verde cu copaci, în interiorul căreia va fi inclus și transformatorul, îmbrăcămintea asfaltică va fi înlocuită cu pavaj din granit, iar pe axul drumului vor fi amplasate bănci și arbuști ornamentali. Vom asigura accesul riveranilor și al mașinilor de intervenție, pe direcția str. Castelului – str. Poarta Șchei, printr-o marcare a traseului cu leduri încorporate în pavaj. Proiectul va continua cu transformarea zonei dintre magazinul Star și Modarom într-o piață publică, cu multă zonă verde și spații de plimbare și relaxare”, a spus George Scripcaru, primarul Municipiului Braşov.

 

Remodelarea străzii Apollonia Hirscher se face prin reorganizarea circulației și crearea unui spațiu pietonal generos. Astfel, zona sensulului giratoriu de la intersecția străzilor Castelului și Apollonia Hirscher va fi transformată într-o zonă verde și pietonală, care să permită accesul pe direcția înainte pe str. Castelului și accesul pe str. Cerbului al riveranilor.

Zona verde nou creată va avea o suprafață de aproximativ 400 de mp, iar aici se vor planta arbori de înălțime medie și arbuști.

Pe str. Apollonia Hirscher se menține o bandă cu lățimea de 3,5 m pentru accesul riveranilor și al mașinilor de intervenție.  Această bandă va fi marcată prin două rânduri de calupuri de bazalt și spoturi cu LED, încorporate în pavaj.

Îmbrăcămintea asfaltică va fi înlocuită cu un pavaj din calupuri de bazalt.        Iluminatul public este propus a se amplasa pe axul drumului, zonă în care vor fi amplasate și băncile și arbuștii ornamentali.

 

Exit mobile version