Polițiștii locali brașoveni au identificat azi o persoană cu probleme psihice, în centrul orașului şi au solicitat servicii medicale de specialitate pentru a se asigura că nu îşi face rău sieşi sau celor din jur.
În această după-amiază, polițiștii locali de la Intervenție au observat că o femeie îmbrăcată doar cu un tricou avea un comportament agresiv la adresa trecătorilor. Acesta a fost motivul pentru care au apelat Serviciul de Ambulanță, iar până la sosirea medicilor polițiștii locali i-au îndepărtat pe curioși, pentru a nu-i crea persoanei o stare mult mai agresivă.
Femeia a fost convinsă să îi însoțească pe medici la unitatea sanitară de psihiatrie unde a și fost internată.
La puțin timp, nu departe de locul incidentului, aceeași polițiști locali au ajutat o persoană paralizată să se urce din nou în scaunul cu rotile, de unde căzuse. Bărbatul alunecase de pe trotuar în carosabil, moment în care a fost observat de polițiștii locali. Aceștia au ajuns imedial lângă el pentru a-l ajuta să revină în scaun și pentru a se asigura că nu s-a lovit. Din fericire, bărbatul nu a avut nevoie de îngrijiri medicale și și-a continuat plimbarea prin oraș, au anunţat poliţiştii locali.