Site icon

FOTO. Şase zone din Braşov s-au transformat în adevărate depozite de deşeuri, cu riscul de a deveni focar de infecţie. Poliţia Locală a împărţit amenzi şi somaţii

Polițiștii locali de la Biroul Activitate Comercială și Protecția Mediului au demarat procedurile pentru somarea și sancționarea proprietarilor unor terenuri care uşor, uşor s-au transformat în adevărate rampe de depozitare ilegală a deşeurilor. Este vorba despre şase locaţii unde se depozitau în voie atât deşeuri provenite din construcţii, cât şi deşeuri menajere, riscând astfel să se transforme în adevărate focare de infecţie. 

În cauză sunt terenuri situate la marginea orașului, dar și din centrul municipiului, aflate în proprietatea unor persoane fizice sau juridice, spun reprezentanţii Poliţiei Locale Braşov. 

În această perioadă, au fost verificate terenuri amplasate pe Șoseaua Cristianului, 13 Decembrie, Laminoarelor, Ciceu și pe Pictor Luchian. La ultima adresă menționată, proprietarul, în urma discuțiilor cu polițiștii locali, a înțeles care îi sunt obligațiile în ceea ce privește igienizarea terenului, astfel că și-a curățat deja zona. De asemenea, pe strada 8 Martie s-au început lucrările de ridicare a depozitului ad-hoc de reziduuri. Pentru celelalte locații, în schimb, au fost emise somații în vederea salubrizării, igienizării și securizării zonelor afectate, conform OUG nr.195/2005 privind protecția mediului.

Amendă de 3000 de lei pentru un “depozit” improvizat de deşeuri

Unul dintre cei somați a fost sanctionat cu 3.000 lei pentru neconformare, însă ulterior și-a ridicat gunoiul de pe proprietate.

În celelalte cazuri polițiștii locali monitorizează, iar în cazul în care oamenii nu își salubrizează terenurile vor fi aplicate sancțiunile prevăzute de actul normativ amintit, adică între 3000 și 6000 de lei pentru persoane fizice. Pentru persoanele juridice amenda poate ajunge și la 50.000 lei.

“Sunt și cazuri în care polițiștii locali se confruntă cu situații dificile până la identificarea proprietarilor de terenuri/imobile.Una dintre cele mai complicate spețe se referă la cazul imobilului situat pe str. 13 Decembrie și al carui proprietar este o societate comercială înregistrată de un cetățean străin. Sediul social al SC-ului din Brașov a fost executat silit și vândut la licitatie de o instituție bancară, iar asociatul SRL-ului nu mai locuiește în România de mult timp. După îndelungate cercetări, polițiștii locali au trimis somația pe o adresă de mail a societatii din străinătate, care a comunicat faptul că a desemnat un reprezentant juridic ce se va ocupa de rezolvarea problemei”, a explicat Anca Lăutaru, purtător de cuvând al Poliţiei Locale Braşov.

Cu această ocazie, Poliția Locală Brașov, prin Biroul Activitate Comercială și Protecția Mediului, le recomandă tuturor proprietarilor de terenuri din municipiu să și le mențină salubre, nu doar pentru a evita sancțiunile, ci și pentru păstrarea unui oraș civilizat și curat. 

Exit mobile version