Spre deosebire de alte tipuri de alegeri, cum sunt cele prezidențiale, localele nu au beneficiat de același interes din partea votanților, în mod tradițional, prezența la urne fiind mai mică. În contextul excepțional al pandemiei de coronavirus, alegerile locale ce se apropie sunt o provocare suplimentară. Autoritățile implicate în organizarea scrutinului spun însă că totul va decurge normal, fără riscuri, dacă oamenii vor respecta regulile de protecție.Una dintre necunoscute era legată de modul în care se va face identificarea persoanei. Șeful Autorității Electorale Permanente precizează că alegătorul va trebuie să își dea jos masca de protecție de două ori, în secția de votare.
Aşa cum dispune şi hotărârea de guvern, vor fi asigurate materiale de protecţie pentru personalul secţiilor de votare: măşti, dezinfectanţi şi mănuşi. Vorbim de cetăţeni care vor primi la intrarea în secţia de votare mască şi dezinfectant. Întreg circuitul va fi organizat de la intrarea în clădirea în care îşi are sediul secţia de votare până la secţia de votare, pentru a nu răspândi acest virus, a explicat președintele AEP, Florin Mituleţu-Buică, într-un interviu pentru Agerpres.
Principalele informații furnizate de șeful AEP:
- La intrarea în secţia de votare, cetăţeanul se va prezenta la operatorul de calculator. Bineînţeles, purtând mască şi dezinfectându-se. Va face o identificare de trei secunde în faţa operatorului de calculator căruia i-a prezentat actul de identitate.
- Idenitificarea se va face în aceleaşi condiţii ca la aeroport. La aeroport se prezintă cetăţeanul, se duce în faţa ofiţerului de la vamă. Trei secunde îşi elimină masca, este identificat de către acesta. În două etape trebuie să fie această identificare: operator şi preşedinte. De două ori va trebui să facă această operaţiune de eliminare a măştii.
- După identificare şi permisiunea de a-şi exercita dreptul la vot, potrivit operaţiunilor din acest sistem informatic, se prezintă la preşedintele secţiei de votare sau la persoana desemnată în acest sens la nivelul secţiei de votare.
- La fel, se va realiza o identificare de câteva secunde, pentru că se prezintă încă o dată actul de identitate. Se semnează în lista electorală, să înmânează actele de votare, buletinele de vot. După exercitarea dreptului de vot, din nou se va dezinfecta cetăţeanul. Îşi va ridica actul de identitate şi va părăsi secţia de votare, la fel, după dezinfectare, astfel încât să ne asigurăm că nici la intrare, nici la ieşire cetăţeanul nu va fi posibil să răspândească acest virus.
- Va fi păstrată distanţa de un metru între persoane, membrii secţiilor de votare. Panouri despărţitoare faţă de alegători, în special acolo unde spaţiul nu este generos şi nu permite această păstrare a distanţei. Încontinuu va fi efectuată o aerisire a spaţiilor în care se votează, astfel încât să constatăm la finalul zilei votării că lucrurile s-au desfăşurat în condiţii normale şi nimeni nu s-a infectat.
- Dacă fiecare cetăţean respectă regulile, timpul nu ar trebui să fie afectat, pentru că nu vorbim de reguli foarte speciale. Vorbim de o dezinfectare normală, care se întâmplă pe întreg procesul electoral, vorbim de o identificare de trei secunde, care s-a întâmplat de fiecare dată – identificarea în faţa operatorului de calculator. Timpul efectiv va fi la fel, doar că va trebui să îşi dea masca jos, să fie identificat. În aceleaşi condiţii, şi la preşedintele secţiei de votare. Din punctul nostru de vedere, aşa cum arată lucrurile, fluxul nu ar trebui să fie îngreunat de niciun fel.
- Aşa cum arată lucrurile, nu ar trebui să se formeze cozi, pentru că lucrurile de fiecare dată au fost respectate. Şi dacă au fost cozi, oamenii au respectat distanţa. Nu s-au înghesuit la secţiile de votare – vorbim de secţii de votare din România. În străinătate am vorbit despre cozi, pentru că acolo spaţiile au fost limitate şi lumea a trebuit să se înghesuie la secţia de votare.
- Bolnavii de Covid vor putea să ceară urna specială, denumită urnă mobilă în termeni populari. Îşi vor exercita dreptul la vot în condiţii normale, pentru că Institutul Naţional de Sănătate Publică a comunicat că portul măştii de către ambele persoane diminuează aproape la maxim această răspândire a virusului.
- Condiţii speciale ar fi create doar pentru persoanele care se află la terapie intensivă, pentru că acolo se află un mediu diferit şi va trebui să fie purtat combinezonul acela şi toate măsurile de siguranţă. În rest, nu există o problemă de răspândire a virusului, indiferent că ne ducem în alte secţii din spitale sau la domiciliul acestor persoane.
- Cred că lucrurile se vor desfăşura în condiţii normale, media prezenței la urne va fi undeva la 50%, cum a fost şi în 2016.
- Cât costă în acest an organizarea alegerilor? În jurul sumei de un miliard – total costuri alegeri. Într-adevăr, costurile au crescut. Pentru a putea determina cetăţenii să facă parte, în primul rând, din corpul electoral am crescut indemnizaţiile. Dar şi o suplimentare cu 19 milioane lei pentru măsurile de protecţie sanitară la secţiile de votare.