Miercuri la ora 15:00 președintele Klaus Iohannis a convocat la Cotroceni 10 membri ai Guvernului ca să discute despre cum începe școala în 2020. Întâlnirea este una fără precedent prin numărul mare de membri ai Executivului chemați la discuție. Potrivit surselor Edupedu.ro, după întâlnire președintele Iohannis va anunța scenariile stabilite pentru felul în care va începe școala pe 14 septembrie 2020.
La întâlnire participă premierul Ludovic Orban, potrivit Guvernului României. Ceilalți participanți sunt:
- viceprim-ministrul Raluca Turcan,
- ministrul Educației și Cercetării, Monica Anisie,
- ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu,
- ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela,
- ministrul Justiției, Cătălin Predoiu,
- ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, Ion Ștefan,
- ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș,
- ministrul Sănătății, Nelu Tătaru,
- ministrul Muncii și Protecției Sociale, Violeta Alexandru
- Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat
Amintim că miercuri, 29 iulie, președintele Klaus Iohannis a anunțat că “am invitat pe premier, ministrul educației și mai mulți miniștri, pentru o discuție pe care o vom avea săptămâna viitoare, când sper că vom reuși să conturăm câteva scenarii pe care le vom comunica public“.
“Deci dați-mi voie să vă dau săptămâna viitoare câteva răspunsuri mult mai in extenso.
Școala sigur nu va începe în condiții normale, fiindcă pandemia până în septembrie nu va dispărea. Ar fi foarte complicat să avem numai școala online, și atunci sigur ne îndreptăm spre un scenariu mixt, unde probabil și în funcție de condițiile locale vom avea mai mult școală normală sau mai mult online sau mixt“, a continuat Iohannis.