Site icon

Scandal în Parlament pe tema majorării alocațiilor. PNL a cerut retrimiterea la comisie a ordonanței care propune creşterea etapizată a alocaţiilor pentru copii

Deputații au început miercuri dezbaterea proiectului de lege care aprobă OUG privind creşterea etapizată a alocaţiilor pentru copii. PNL a cerut retrimiterea la comisie a proiectului, dar solicitarea a fost respinsă la vot. Parlamentarii PSD, PNL și USR continuă dezbaterea în plen și se acuză reciproc de populism, corupție și miciună.
Propunerea PNL a fost respinsă cu 78 de voturi “pentru”, 127 – “împotrivă” şi 5 abţineri.
 
Alfred Simonis, PSD: “Aş vrea ca tot cei care ne urmăresc azi să ştie că PNL a cerut retrimiterea la Comisiei. Practic alocaţiile nu vor fi dublate. Vom vota împotriva acestei solicitări, iar proiectul pentru respingerea OUG va fi votat. Grupul PSD va vota împotriva retrimiterii la Comisie a acestui proiect de lege”.

Pavel Popescu, PNL:
 “Tot în spiritul adevărului, în grupul PNL am decis cererea de retrimitere la Comisie a OUG tocmai pentru a nu o respinge în plen, pentru că această OUG vizează creşterea alocaţiilor pentru copii, în mod sustenabil şi responsabil. Tot de la acest pupitru am mărit am dublat alocaţiile copiilor, prin acel amendament al d-lul Dragnea. Dvs respingeţi această OUG, practic prorogaţi mărirea alocaţiilor şi în mod politicianist cereţi majorarea alocaţiilor copiilor”.
 


Alfred Simonis, PSD
: “Aţi recunoscut că PSD a dublat anul trecut alocaţiile. Vă mulţumesc. De data aceasta Parlamentul a mai încercat să dubleze o dată alocaţiile, în ianuarie. Aţi tot încercat să tergiversaţi majorarea. Această majorare înseamnă să fie de 100%. Dvs le măriţi doar cu 20%. Deci tăiaţi cu 80% alocaţii. Avem varianta de a dubla alocaţiile, la propunerea PSD sau să respingere creşterea etapizată a alocaţiilor prin OUG”.

Cătălin Drulă, USR
: “Vom susţine retrimiterea la Comisie a OUG privind alocaţiile. Al doilea proiect există un amendament prin care armele letale vor fi mai uşor obţinute de infractori. Vom vota pentru retrimiterea la Comisie a celor două proiecte de lege”.

Marton Arpad, UDMR:
 “Nu putem accepta o strategie de tergiversare a acestei legi votate de Parlament. Deci vom vota împotriva retrimiterii la Comisie. În ceea ce priveşte punctul 4, e corect dacă există o problemă să fie clarificată, mai ales că e vorba de armele letale, e bine să fie retrimisă la Comisie ca să se dezbată mai bine legea”.


Florin Roman, PNL:
 “Să nu facem din alocații un subiect de campanie. Aceste alocații au fost mărite doar de PNL. Mai întâi de Pocora, apoi Sighiartău, acum de Guvern după pandemie. Dvs cei de la PSD introduceți tema alocațiilor ca temă politică. Înțeleg jocul și dacă dvs considerați că înseamnă voturi în plus, cetățenii vă vor taxa la locale și parlamentare, nu acceptă ca alocațiile să fie abordate politic. Vă doriți o lege inaplicabilă și imperfectă”.
 
Alfred Simonis PSD: “PNL duce minciuna la nivel de artă. Inventează situații, spun neadevăruri. Ne întreba cineva de studii. Oameni, nu e nevoie de studii să înțelegi că 150 de lei pentur un copil e puțin. Avem cele mai mici alocații din UE, ce studiu mai vreți? Guvernul amână de 9 luni de zile și tergiversează dublarea alocațiilor. Domnilor din PNL, nu negociem drepturile copiilor cu dvs. V-am dat lege, aveți obligația să le dublați”.
 
Comisia pentru muncă din Camera Deputaților a dat un raport pentru respingerea ordonanţei de urgenţă care vizează creşterea etapizată a alocaţiilor pentru copii.

 

Exit mobile version