Sinagoga Ortodoxă din strada Castelului nr. 64 ar putea deveni un nou obiectiv turistic al Brașovului. Primarul George Scripcaru s-a întâlnit cu reprezentații Comunității Evreiești din Brașov, care au solicitat municipalității un ajutor pentru punerea în siguranță și ulterior restaurarea clădirii, aflată într-o stare avansată de degradare. Unul dintre pereți și acoperișul s-au dărâmat deja, la sfârșitul anului trecut, iar clădirea necesită o punere în siguranță urgentă, pentru a se stopa degradarea acesteia.
„Suntem preocupați în prezent ca împreună cu Primăria orașului Brașov să creăm în inima orașului un punct turistic de atracție majoră și să punem în regulă o construcție frumoasă, unică în România prin frontonul de majolică spaniolă. În orașul înfrățit cu Brașovul, Rishon LeZion există un parc al prieteniei cu orașele înfrățite și unde această sinagogă este prezentă într-un mozaic, ca să fie văzută de toți locuitorii din Israel. E o legătură spirituală între Brașov și Rishon LeZion, spune Tiberiu Roth, fost președinte al Comunității Evreiești din Brașov și președinte al Asociației Sioniste din România.
Clădirea nu va mai fi folosită ca lăcaş de cult
Municipalitatea va elibera autorizațiile necesare acestei reabilitări, în regim de urgență, iar comunitatea evreiască va plăti lucrările de punere în siguranță. Ulterior, după modelul unor alte clădiri din Brașov care au beneficiat de același tratament, ea ar putea fi cedată municipalității, care ar putea investi în repararea ei, apoi transformată într-un obiectiv turistic, în proprietatea comunității evreiești, dar cu niște reguli stabilite de comun acord cu municipalitatea.
„Clădirea nu va mai fi folosită ca lăcaș de cult, dat fiind numărul membrilor comunității evreiești în Brașov și faptul că avem deja un astfel de lăcaș, însă ne dorim să fie o clădire de utilitate publică, posibil de vizitat de către locuitorii și turiștii din Brașov“, a adăugat Tiberiu Roth, președintele Asociației Sioniste din România. „Am vrea să colaborăm, pentru că trăim într-un oraș frumos și este normal să avem lucruri de care să ne mândrim împreună. Avem sinagoga veche de pe strada Castelului 64, care, din păcate, este într-o stare avansată de deteriorare. Dorim să stopăm acest dezastru și să facem un proiect împreună cu Primăria Brașov, prin care să putem pune în valoare acest monument și să oferim brașovenilor și turiștilor un loc plăcut în Brașov“, a completat Dan Floroian, președintele în funcție al Comunității Evreiești din Brașov.
Propunere ca sinagora să intre în domeniul public al oraşului
În perioada următoare urmează ca Executivul Primăriei Braşov să propună Consiliului Local un parteneriat prin care sinagoga de pe strada Castelului nr. 64 să treacă în proprietatea Municipiului Brașov, pentru a putea fi inclusă pe lista de investiții din fonduri publice, în vederea reabilitării şi a punerii în funcțiune, ca să fie utilizată și de comunitatea evreiască, dar să fie și un punct de interes și de vizitare pe harta turistică a Brașovului pentru turiștii care vizitează Braşovul.
„Este o zonă istorică, se învecinează cu zidul cetății, cred că acest lucru trebuie avut în vedere. Mă bucur că am creionat pașii principali pe care îi avem de făcut și cât de curând, poate în următoarea ședință de Consiliu Local, vom propune un proiect de hotărâre în acest sens, care să fie aprobat și să trecem la treabă“, a declarat primarul George Scripcaru.
Sinagoga, o unitate de cult ridicată în prima parte a secolului XX
Fosta Sinagogă Ortodoxă din Brașov este un lăcaș de cult evreiesc din municipiul Brașov, localizat pe Str. Castelului nr. 64. Ea a fost construită în anul 1924, în stil maur. Are o baie rituală, singura păstrată în Brașov, și un fronton decorat în majolică (numele se trage de la insula Maiolica, din Baleare, de unde se zice că lucrătoriĭ arabi sau spanioli au introdus în Italia un gen de ceramică devenit celebru în Renaștere, caracterizat prin porozitate și smalț, din care sunt confecționate obiecte de uz casnic sau faianță). Sinagoga ortodoxă din Brașov a funcționat până în anul 1946, potrivit reprezentanților comunității evreiești din Brașov.