Site icon

Filarmonica Brașov deschide cea de a 143-a stagiune cu “Integrala Beethoven”. Publicul va avea din nou acces la repetiţia generală

Stagiunea 143 a Filarmonicii Brașov  întâmpină publicul meloman, joi, 1 octombrie 2020, ora 19.00, cu un Concert Simfonic Extraordinar de Deschidere a Stagiunii 2020-2021, primul concert susținut în sală, după această perioadă atipică.  

Sub egida unei noi stagiuni, instituția își reincepe activitatea concertistică având la conducere și un nou director interimar – pianistul Ioan Dragoș Dimitriu, tânăr artist cunoscut publicului meloman brașovean din concertele și recitalurile  susținute pe scena Sălii Patria.

Stagiunea 143 va debuta cu un concert simfonic   “Integrala Beethoven”- 250 de ani de la nașterea lui Ludwig van Beethoven, sub bagheta maestrului Cristan Mandeal, unul dintre cei mai apreciati dirijori ai momentului, din România dar și din întreaga lume.  Programul va cuprinde Uvertura “Leonora” nr. 3 și Simfonia a VI-a în Fa Major op. 68 “Pastorala”, program ce continuă seria integralei beethoveniene propusă pentru acest an cu însemnătate specială în lumea muzicală: 250 de ani de la nașterea marelui titan al muzicii, Ludwig van Beethoven.

La conferința de presă organizată de Filarmonica Brașov, noul directorul interimar și-a exprimat intenția de a  dezvolta în continuare activitatea instituției pe un trend modern,  cu o viziune dinamică și cu accent pe atragerea publicului brașovean către instituție într-o maniera prietenoasă și armonioasă, astfel încât să crească numărul auditorilor atât în sala de concert cât și în spațiile mai putin conveționale, unde artiștii muzicieni vor desfășura activități specifice.

Stagiunea 143 aduce în prim plan un element important pentru comunitate și anume repetiția generală cu public. Aceasta va avea loc în ziua concertului, adica în ziua de joi, prețul participării fiind unul accesibil, respectiv 10 lei. 

Mai mult decât atât, pentru a face față cerințelor publicului meloman de toate vârstele și categoriile (abonați dar și publicul larg),  Orchestra Simfonică va susține două concerte pe săptămână. Asfel, atât joi, cât și vineri, Filarmonica Brașov își așteaptă melomanii doritori de concerte simfonice, cu programe variate ce aduc în scenă noi fomule de manifestare artistică. 

Limita de locuri în sală este de 96, pentru a desfășura activitatea în condiții de siguranță, conform reglementarilor sanitare în vigorare. 

Prețul unui bilet la concertul acestei săptămâni, atât joi cât și vineri este de 40 de lei. 

“Mă bucur că am avut șansa de a ocupa această poziție. În primă fază, vom continua  ce a fost planificat, cel puțin pentru luna octombrie, după aceea în funcție de măsurile trasate, va trebui probabil să ne adaptăm. Începem cu un Concert dirijat de maestrul Cristian Mandeal, brașovean de-al nostru, cu un program ce continua seria integralei Beethoven. Am dat aici de o mână de oameni, care nu numai că vor. Au idei, ne-au propus multe lucruri și au o initiațivă ieșită din comun. Eu zic că putem lucra la un nivel extrem de ridicat și, cum spuneam și în alte interviuri, să ne aliniem la ce se întâmplă în țările vestice.”,  a spus Dragoș Ioan Dimitriu, noul manager al Filarmonicii Brașov. 

Exit mobile version