Site icon

FOTO. “Ceață artificială” în Zărnești

Probabil că pentru Zărneșteni nu e ceva ieșit din comun ca peste oraș să lase o “ceață artificială”.  În oraș este un agent economic care e “suspect de serviciu”.

Dar,  imaginea nu este prea îmbietoare pentru turiști,  care se mai uita cu ochi mari spre zonă. 

De altfel, o problemă similară apare și ceva mai sus, la munte, dar din alte motive. Cei are au mers spre Fântâna lui Botorog sunt și ei deja obișnuiți cu decorul de “ceață artificială”.

Și asta pentru că după ce s-a ridicat starea de urgență,  drumul forestier care duce spre acest obiectiv a devenit un concurent redutabil pentru Platoul Bucegi, transformându-se în “parcare se munte” pentru cei care vor să facă mișcare numai de la o anumită altitudine în sus sau de la o anumită zonă de pădure.

 

 

Cei mai afectați de situație sunt pietonii, care își “cimentează” plămânii până întra pe un traseu spre Cabana Curmătura,  sau spre cel care duce La Om.   

 

Exit mobile version