Primul lot de echipamente de protecție și materiale de dezinfecție necesare începerii noului an școlar, a fost livrat azi Şcolii gimnaziale nr. 30, în cadrul proiectului Municipalității de reducere a riscului răspândirii coronavirusului în unitățile de învățământ.
Şcoala gimnazală nr. 30 este școală pilot pentru implementarea măsurilor de reducere a riscului provocat de coronavirus în unitățile de învățământ, de altfel, aceasta fiind cea care a stabilit, încă de săptămâna trecută, un model pentru circuitele de acces ale elevilor şi ale cadrelor didactice.
,,După ziua de astăzi, spunem că suntem pregătiţi 100%. În școală au sosit materialele atât de necesare pentru ca elevii noștri să se întoarcă în condiții de siguranță la școală, chiar dacă întoarcerea va fi preventivă și controlată. Am primit măscuţele, vizierele şi celelalte materiale deosebit de necesare pentru buna funcţionare a şcolii. Începând cu data de 14 septembrie, şcoala este pregătită şi îi aşteptăm cu mare drag pe copii la şcoală”, a declarat Pompilia Tișulescu, directorul Școlii Gimnaziale nr. 30.
Toate grădinițele, școlile și liceele, în urma necesarului pe care fiecare unitate de învățământ l-a stabilit, vor primi măști pentru elevi și profesori, soluții dezinfectante pentru mâini, mobilier și pardoseli, dispensere, săpun lichid și prosoape de hârtie.
“Elevii din clasa pregătitoare și clasa întâi vor primi un set compus din mască textilă, reutilizabilă, și o vizieră, odată cu primul ghiozdan. La acestea se adaugă săpun lichid și prosoape de hârtie, inclusiv dispenserele necesare pentru acestea. Nu în ultimul rând, în parteneriat cu Direcția de Sănătate Publică, au fost realizate un set de afișe cu reguli pe care elevii trebuie să le respecte pentru a se proteja pe ei și pe cei din jur. Această unitate de învățământ este una model și va trebui să îi ajute cu sfaturi și pe colegii de la celelalte școli. Noi vom distribui în această săptămână toate aceste materiale la toate unitățile de învățământ, astfel încât anul școlar să înceapă în condiții de siguranță”, a declarat primarul George Sripcaru.
Pentru începtul anului școlar Primăria Brașov va asigura 80.000 de măști pentru copii (clasele pregătitoare-VI); 120.000 de măști pentru elevii mai mari (clasele VII – XII) și cadrele didactice; 5.000 de viziere și măști de bumbac reutilizabile pentru elevii din clasele pregătitoare și clasele întâi; 10.300 de litri de dezinfectant pentru mâini; concentrat pentru pregătirea a 900.000 de litri de dezinfectant pentru pardoseli; 8.000 de recipiente cu dezinfectant pentru suprafețe; 8.000 de litri de săpun lichid; 20.000 de pachete cu prosoape de hârtie , la care se adaugă dispenserele pentru săpun, dezinfectant de mâini și prosoape. Totodată, în toate unitățile de învățământ vor fi amplasate, la intrare, afișe cu regulile pentru reducerea riscului de transmitere a coronavirusului, pe holuri sfaturi privind purtarea măștii, iar la toalete sfaturi privind spălarea corectă a mâinilor. În 14 septembrie, în toate unitățile de învățământ vor exista circuite separate de intrare și ieșire, cu marcajele aferente.
“În săptămâna aceasta, vor ajunge în şcoli ghiozdanele, măscuţe, viziere ş toate celelalte materiale. Putem spune că suntem într-o situaţie bună pentru începerea anului şcolar”, a declarat Ovidiu Tripșa, inspectorul școlar general.