Operatorul de transport public din Brașov, RATBV SA a pus de astăzi în circulație autobuze electrice și pe linia 32, care acoperă traseul Valea Cetății – Gara CFR Brașov și retur, după ce recent a fost livrat la Brașov al 15-lea autobuz electric SOR.
În cadrul primului contract încheiat cu producătorul SOR din Cehia este prevăzută livrarea la Brașov a 32 de autobuze electrice, iar în cadrul celui de-al doilea contract sunt așteptate alte 20 de autobuze 100% electrice. La ora actuală, mai circulă autobuze electrice, cu zero emisii poluante, și pe liniile 15, 22, 23B, 34 și 36.
La Brașov au fost recepționate și puse în circulație în acest an și 26 de troleibuze Solaris, complet electrice, care beneficiază, printre altele, de un sistem de propulsie pe baterii electrice pentru zonele în care nu pot fi captate la o rețea de contact.
Acestea deservesc traseele cu numerele 1, 2, 6 și 31. Toate aceste mijloace de transport noi, 100% electrice și cu zero emisii de carbon, au fost achiziționate de Primăria Municipiului Brașov, prin intermediul unor finanțări nerambursabile de la Agenția Fondului de Mediu sau din fonduri europene, prin POR – Axa 4.1, cu sprijinul MDRAP. În urma derulării tuturor proiectelor de achiziție, Brașovul va beneficia de un parc de 133 de autovehicule de transport public de călători complet ”verzi”.