Site icon

Mai multe „ulițe” din zona nouă a Ghimbavului vor fi transformate în străzi moderne. Lucrările sunt estimate la 7,552 milioane lei și vor dura 15 luni

Locuitorii de pe mai multe străzi din zona nouă a Ghimbavului vor avea străzi asfaltate, după mulți ani în care și-au „rupt” mașinile sau picioarele pe drumurile pietruite sau de pământ. Proiectul de modernizare a străzilor Freziei, Iasomiei, Zorelelor, Garoafei, Hortensiei, Margaretei, Lalelei, Crinului este acum în etapa licitației de lucrări, procedura fiind lansată de primăria Ghimbav. Conform anunțului licitației, valoarea contractului 7.552.631 lei, fără TVA, iar ofertele pot fi depuse până la data de 23 septembrie. 

Cum vor arăta străzile după finalizarea lucrărilor

Proiectul de modernizare a acestor străzi prevede refacerea fundațiilor, asfaltarea căilor de rulare, amenajarea trotuarelor, a pistelor pentru bicicliști și a parcărilor. Tot prin acest proiect se vor amenaja și spații verzi, acolo unde este posibil chiar între pistele pentru bicicliști și suprafața carosabilă.  Suprafața carosabilă va avea o lățime de 5,5 m, iar lățimea trotuarelor va fi de 1,5 m. 

Durata de implementare a acestui proiect este de 15 luni de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor, iar perioada de garanție este de 15 luni.

Starea drumurilor care urmează a fi modernizate prin acest proiect este una deplorabilă. Drumurile sunt pietruite, pline de praf sau noroi, în funcție de vreme. De altfel, starea jalnică a acestor „ulițe” i-a determinat pe locuitorii din zonă să organizeze anul trecut un protest în fața primăriei, asta după ce au pietruit „în regie proprie” un segment din strada Freziei. 

De cealaltă parte, de câte ori se punea problema modernizării acestor drumuri, reprezentanții Primăriei spuneau că nu pot moderniza străzile din cauza faptului că nu este reglementată situația juridică a drumurilor. 

 

Exit mobile version