Prin acest proiect de ordonanţă de urgenţă, în termeni populari, persoanele care au vârsta de pensionare şi au un stagiu incomplet de cotizare pot cumpăra vechime pentru completarea stagiului de cotizare, fie stagiul minim de cotizare, fie stagiul complet de cotizare de 35 de ani”, a declarat vineri Ionel Dancă, purtătorul de cuvânt al Guvernului.
Au fost avute în vedere numeroasele solicitări din partea unor cetăţeni români din ţară şi străinătate care nu au fost asigurați la sistemul public din România în anumite perioade de timp.
Actul normativ are în vedere evitarea de la excluderea socială a unor categorii de persoane care nu ar putea accede la pensie pentru limită de vârstă, pensie anticipată, anticipată parțial în cadrul sistemului public de pensii întrucât nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege cu privire la stagiul de cotizare, şi care, în lipsa îndeplinirii condiţiilor de pensionare, ar apela la sistemul de asistenţă socială, fapt ce ar împovăra bugetul de stat.
Potrivit notei de fundamentare, este absolut necesar crearea cadrului legal pentru folosirea, la stabilirea drepturilor de pensie, a bazei de date ce conține carnetele de muncă scanate cu atât mai mult cu cât persoanele cărora se adresează actul normativ nu mai pot realiza alte venituri din cauza intervenirii riscului bătrâneții. Arhiva electronică prevăzută are două componente care cuprind datele preluate din carnetele de muncă și datele rezultate din activitatea de scanare a carnetelor de muncă.
Neadoptarea măsurii legislative propuse are consecințe negative pentru categorii de persoane care se află în imposibilitatea de a dovedi activitatea profesională/veniturile de natură salarială considerent pentru care nu îndeplinesc condițiile de pensionare, respectiv stagiul de cotizare, chiar dacă vârsta standard de pensionare este împlinită.