Site icon

Salubritatea Zărneștiului va fi asigurată de Comprest SA din luna noiembrie. Compania face și noi angajări 

Compania brașoveană Comprest va asigura serviciile de salubritate și în orașul Zărnești, începând din luna noiembrie a acestui an, după ce a câștigat licitația publică lansată de autoritățile locale. 

În vederea asigurării serviciilor de colectare a deșeurilor menajere, cât și a celor reciclabile, pe o perioadă de 5 ani, Comprest SA ar urma să facă o serie de investiții în echipamente, respectiv să amplaseze la toate platformele din zonele de blocuri eurocontainere, dar și să le ofere zărneștenilor de la case și agenților economici pubele noi. 

La nivelul orașului sunt peste 3.800 de gospodării individuale și în vederea colectării separate a reciclabilelor, fiecare familie ar urma să primească, de două ori pe lună, și saci speciali, diferențiați pe culori în funcție de deșeul colectat: galbeni – pentru plastic și metal, albaștri – pentru hârtie și carton și verzi – pentru sticlă. În ceea ce privește cartierele de blocuri, la cele 11 platforme de precolectare, unde sunt peste 3.600 de persoane arondate în cadrul a 35 de asociații de proprietari, pe lângă eurocontainerele destinate colectării deșeurilor menajere, ar urma să fie amplasate și unele speciale pentru colectarea selectivă a deșeurilor.

Ca și în cazul celorlalte localități din județele Brașov și Prahova, unde Comprest operează serviciul de salubritate, colectarea reciclabilelor se va face periodic, după un grafic stabilit împreună cu reprezentanții Primăriei Zărnești, care ar urma să fie anunțat public. În cazul deșeurilor rezultate din construcții sau demolări, zărneștenii vor putea apela la serviciile Comprest contracost, fiind interzisă prin lege depozitarea acestora la platformele de precolectare dintre blocuri. De altfel, împreună cu Primăria, și la cererea reprezentanților acesteia, se vor organiza campanii pentru colectarea deșeurilor voluminoase.

Pentru transportul deșeurilor, compania brașoveană ar urma să utilizeze autogunoiere cu motorizare Euro 6, aceasta fiind una dintre condițiile obligatorii impuse de autorități în vederea selectării operatorului de salubritate. 

Comprest caută casieri pentru orașul Zărnești

Odată cu extinderea activității, Comprest ar urma să facă și unele angajări, având nevoie de casieri la nivelul orașului Zărnești. Oferta pentru acest post include salariu atractiv și bonusuri în funcție de obiectivele realizate și implicare. Persoanele interesate își pot depune CV-urile la sediul companiei Comprest din municipiul Brașov, str. Vlad Țepeș nr. 13, la punctul de lucru din Zărnești, str. Câmpului nr. 3, sau pe adresa de email comprest@comprest.ro. Relații suplimentare despre posturile disponibile la nivelul companiei se pot obține de la Serviciul Resurse Umane, telefon 0268.414.974, interior 32.

 

Exit mobile version