Rezultatele slabe obținute în unele județe la locale lasă organizațiile PNL fără șefi. Șapte lideri din teritoriu și-au depus mandatul în ședința conducerii PNL din aceastră dimineață. De altfel, Lovovic Orban le-a cerut celor care au avut un scor de sub 27% să se retragă de la șefia organizațiilor.
Astfel, cei care și-au anunțat demisiile au fost
- Nicolae Robu (Timiș)
- Ionel Paler (Bacău)
- Marcel Romanescu (Buzău)
- Adrian Albu (Satu Mare)
- Lucian Heiuș (Hunedoara)
- Tinel Gheorghe (Ialomita)
- Alexandru Dănăilă (Brăila).
La București nu s-a produs nicio modificare în conducerea organizației, în ciuda faptului că filiala condusă de Violeta Alexandru a obținut 19%.
La finalul ședinței, Ludovic Orban a precizat că demisiile au fost de onoare, iar în scurt timp vor fi instalate conduceri interimare la șefia celor șapte organizații. El a precizat că prioritatea partidului sunt alegerile parlamentare pe care PNL vrea să le câștige.
La Brașov nu se pune problema modificării conducerii filialei județene, în contextul în care, pentru Consiliul Județean, organizația condusă de Adrian Veștea a obținut 36,97% dintre voturile valabil exprimate. Procentul este sensibil mai mic față de 2016, când PNL a obținut 38,37% din voturile pentru Consiliul Județean.
De asemenea, în județul Brașov, PNL a câștigat 35 din cele 58 de primării, atringând astfel target-ul stabilit dinaintea începerii alegerilor, chiar de către Adrian Veștea.