Site icon

Biciclist care făcea o livrare, lovit la intersecția Victoriei – Kogălniceanu din Brașov

Poliția Brașov a anunțat că miercuri, în jurul orei 15.00, la intersecția străzii Mihail Kogălniceanu cu bulevardul Victoriei din municipiul Brașov a avut loc un accident rutier, respectiv o femeie, în vârstă de 30 ani, care conducea un autovehicul, a surprins și accidentat un biciclist. 


„Victima, un bărbat, în vârstă de 35 ani, a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
La testarea conducătoarei auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0.
Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii accidentului rutier”, au anunțat reprezentanții Poliției Brașov.

Conform imaginilor postate pe rețelele de socializare, persoana accidentată a fost un biciclist care făcea o livrare. 

Sursă foto: Adrian Bitea 

Exit mobile version