Dacă anii trecuți, cu greu puteai vedea câte un politician la un meci de de fotbal, din campania electorală acest sport a început să devină interesant. Obiceiul pare a fi păstrat și după alegeri, pentru că în acest weekend, la meciurile echipelor brașovene nu au lipsit politicienii.
Pentru sportul brașovean, prezența politicienilor în tribune poate fi un semn bun. Deocamdată, oamenii politici vin în calitate de spectatori, dar fiind și reprezentați ai autorităților locale, ei pot aloca, din bani publici, resurse financiare pentru cluburile sportive, așa cum au promis în campania electorală.
Pentru sportul brașovean, prezența politicienilor în tribune poate fi un semn bun. Deocamdată, oamenii politici vin în calitate de spectatori, dar fiind și reprezentați ai autorităților locale, ei pot aloca, din bani publici, resurse financiare pentru cluburile sportive, așa cum au promis în campania electorală.
Astfel, primarul ales, Allen Coliban, a fost cu fostul premier al României, Dacian Cioloș, dar și cu fetiţa lui, la meciul ACS SR Municipal Brașov – ACS Kids Tâmpa Brașov. După ce a asistat la meci, noul primar a transmis pe Facebook faptul că „sportul este o activitate desconsiderată pe nedrept. Iar acest lucru trebuie îndreptat atât în Brașov, cât și în general, în societatea românească” și a adăugat că sportul „înseamnă comunitate”.
De asemenea, Allen Coliban a spus că și-ar dori ca din ce în ce în ce mai mulți brașoveni să practice un sport și „toate echipele locale să beneficieze de susținerea de care au nevoie din partea administrației”.
A prezentat și un plan pe termen scurt:
„Este esențial să reconstruim relația dintre cluburi și comunitate (avem nevoie de suporteri pentru asta) și să reclădim secțiile de copii și juniori (să atragem cât mai mulți către practicarea sportului, doar așa putem pune bazele corecte ale performanței viitoare)”.
Pe de altă parte, deși a transmis mesajul că trebuie susținute toate echipele locale, Allen Coliban s-a fotografiat numai cu fularul ACS SR, nu și cel al ACS Kids Tâmpa, făcând deja, cel puțin la nivel simbolic, o discriminare.
Pe termen mediu, primarul ales ar putea fi pus în situația de a decide dacă municipalitatea brașoveană se implică sau nu în susținerea fotbalului de performanță, pentru că, inevitabil, i se va solicita acest lucru. În acel moment se va pune problema: pe cine susține va susţine și care este motivul alegerii.
Cel mai probabil, ACS SR va relua ofensiva, după ce anul trecut „tratativele” cu Primăria Brașov au eșuat, pentru că municipalitatea le-a solicitat conducătorilor clubului sportiv să își lichideze în primă fază datoriile. Apoi, dacă susține ACS vor apărea mai multe întrebări: de ce ACS și nu Kids (cluburi private) sau echipa de fotbal al clubului Corona (club care aparţine deja de Primărie)? Dacă va dori performanță, viitorul primar va trebui să aleagă o echipă, pentru că performanța în fotbal e costisitoare.
Adrian Veştea, spectator cu gândul la „treaba chibzuită”
Tot sâmbătă, la meci a fost și președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea. A asistat la partida Cetate Râșnov – Corona Brașov, partidă încheiată la egalitate.
Și șeful administrației județene și-a postat fotografii și un mesaj, în care a amintit că în anul 2014, când era primar al oraşului, a înființat clubul sportiv al Râșnovului, apoi, în calitate de președinte al Consiliului Județean a susținut sportul prin Ghidul de finanțare.
„Am urmărit din tribune un meci frumos, încheiat egal, între Cetate Râșnov și Corona Brașov, cu gândul la lucrurile #chibzuite pe care le-am făcut la Râșnov, împreună cu echipa mea”, a scris Veștea.
„Sunt convins că sporturile brașovene vor avea un viitor frumos și că toți copiii talentați vor putea să se afirme prin sportul pe care îl iubesc”, a mai spus Veștea.
Cel puțin în ceea ce privește fotbalul, probabil că mulți ani de acum încolo cele mai multe dintre cluburile din ligile inferioare din județul nostru vor fi o pepinieră pentru Sepsi Sfântu Gheorghe. De altfel, tinerii au început să „migreze” în județul Brașov, iar cei care mai sunt în Brașov se pregătesc să facă acest lucru, după ce au aflat că la „Sfântu” sunt condiții foarte bune de pregătire.
Unii spectatori, „mai egali” decât alții?
Pe de altă parte, rămâne de văzut cum au putut asista cei doi politicieni la meciuri, în condițiile în care partidele de fotbal se dispută fără spectatori, iar în tribune au acces oficialii desemnați de cluburi, echipele tehnice sau jucătorii care nu au fost incluși în lot. În rest, fiind vorba de meciuri de ligă inferioară, suporterii pot vedea un meci de după gard.