Comitetul Local pentru Situații de Urgență Brașov a aprobat în această săptămână Hotărârea nr. 18 prin care se instituie noi reguli pentru unitățile de alimentație publică din Brașov.
Astfel, fiecare operator economic are obligația de a afișa la intrare un sticker în care se precizează numărul maxim de persoane admise în acea unitate. Acesta nu poate depăși 50% din capacitatea maximă a spaţiului atunci când incidenţa cazurilor în Municipiul Braşov în ultimele 14 zile este mai mică sau egală de 1,5/1000 de locuitori. Dacă incidenţa cazurilor este mai mare de 1,5 şi mai mică sau egală cu 3/1000 de locuitori, capacitatea maximă admisă este de 30% din numărul de locuri.
Totodată, la amenajarea mobilei necesare pentru desfășurarea activității comerciale se va respecta distanțarea socială, existența traseelor diferite de intrare și ieșire, conform prevederilor stabilite la nivel național de către autoritățile competente în acest sens.
Nu în ultimul rând, în interiorul spațiilor se vor respecta toate regulile de igienă, inclusiv dezinfecţia spaţiului, purtarea măștii, etc., conform prevederilor stabilite la nivel național de către autoritățile competente în acest sens.
Când cu 50%, când cu 30%?
Problema în cazul acestei hotărâri este că patronii restaurantelor nu știu când trebuie să permită ocuparea a 50% sau a 30% din locuri. Reprezentanții Primăriei Brașov ai precizat că au fost purtate discuții cu Prefectul Brașovului, care a promis că în fiecare zi, Direcția de Sănătate Publică Brașov va posta pe site-ul instituției incidența cazurilor. Cel puțin în 15 octombrie, când a fost aprobată hotărârea CLSU Brașov, acest lucru nu s-a întâmplat. De asemenea, nici vineri dimineața, această incidență nu era publicată această incidență.
Incidența cazurilor ar trebui să fie disponibilă aici: https://dspbv.ro/covid-19-informatii/
În datele de 16 și 17 octombrie, DSP nu a publicat incidența pe munciipiul Brașov, ci doar la nivel de județ.