Mai mulți aleși brașoveni au optat în ședința de plen de constituire a Consiliului Local Brașov pentru „jurământul laic”, adică nu au jurat cu mâna pe Biblie și nu au spus „Așa să îmi ajute Dumnezeu!”, în încheiere.
Așa cum este protocolul și cutuma, consilierii locali jură cu mâna pe Constituție și, eventual, pe Biblie. Pentru ca aleșii să respecte această condiție, ambele cărți au fost puse una peste alta, la ceremonie.
Când a fost invitat la pupitru să depună jurământul, consilierul local Victor Ilie (USR PLUS) a început să citească textul. Președintele de ședință George Scripcaru – care a condus ședința pentru că era decanul de vârstă – i-a atras atenția că trebuie să pună mâna pe Biblie și pe Constituția României.
„Fără formulă religioasă”, a replicat consilierul local, care a mutat Constituția în alt loc, pentru a putea pune mâna numai pe ea. De asemenea, nu a rostit nici formula de încheiere a jurământului: „Așa să îmi ajute Dumnezeu!”.
Tot „fără formulă religioasă” au jurat şi Beatrice Moraru (USR PLUS), Andrei Oniga (USR PLUS), Valentin Paul Radu (PNL). Magdalena Gerea (USR PLUS) nu a jurat nici cu mâna pe Biblie, nici pe Constituție. Consilierul Cezar Crican, deşi a depus jurământul cu mâna pe Biblie şi Constituţie, nu a folosit formula religioasă de final.
***
Conform Codului Administrativ în vigoare, „Consilierii locali aleși al căror mandat a fost validat depun următorul jurământ în limba română: Jur să respect Constituția și legile țării și să fac, cu bună-credință, tot ceea ce stă în puterile și priceperea mea pentru binele locuitorilor comunei/orașului/municipiului/județului. . . Așa să îmi ajute Dumnezeu! Formula religioasă de încheiere va respecta libertatea convingerilor religioase, jurământul putând fi depus și fără formula religioasă. Jurământul se imprimă pe un formular special și se semnează, în două exemplare, de fiecare ales local”.