Municipiul Braşov a depăşit azi pragul de 3 cazuri de COVID-10 la 1000 de locuitori, ceea ce înseamnă trece sub “scenariul roşu” de pandemie. Decizia oficială aparţine Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă care trebuie să dea o hotărâre în acest sens, cu indicarea restricţiilor suplimentare care trebuie respectate.
De altfel, încă din această dimineaţă, după ora 9.oo, când au fost centralizate noile date la Direcţia de Sănătate Publică – constantându-se că municipiul a ajuns la o incindenţă de 3,03 cazuri la 1000 de locuitori, ISU a lansat şi o atenţionare pentru braşoveni, care au primit prin RO-Alert mesajul:
„Atenție! În municipiul Brașov nivelul de răspândire a noului coronavirus (COVID 19) este ridicat – peste 3 la o mie de locuitori. MASCA este obligatorie în spațiile deschise și în cele închise! Școlile își vor desfășura cursurile online. Activitatea în interior a restaurantelor, cafenelelor, sălilor de spectacole și sălilor de jocuri de noroc este interzisă”.
În scenariul roşu, toate unităţile de învăţământ îşi vor suspenda activitatea fizică şi vor trece online. De asemenea, toate evenimentele publice vor fi suspendate, vor fi închise sălile de spectacole, cinematografele, sălile de jocuri de noroc etc. Unităţile de alimentaţie publică, restaurante sau cafenele, de exemplu, nu vor mai avea activitate în interior, urmând să servească doar în regim “to go”. Alte măsuri suplimentare vor fi dictate de Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă.
În prezent, şapte localităţi din judeţul Braşov au o incidenţă mai mare de 3 cazuri de COVID-10 la 1000 de locuitori.
Este vorba despre Sânpetru – 3,96, Părău – 3,90, Şinca Nouă – 3,56, Ghimbav – 3,31, Hărman – 3,22, Cristian – 3 – 10 şi Braşov – 3.03.
Incidenţa cazurilor, pe fiecare localitate în parte, raportat la perioada ultimelor 14 zile este următoarea: