Site icon

PNL și USR PLUS au căzut de acord asupra viitorilor vicepreședinți ai Consiliului Județean Brașov

PNL și USR PLUS au căzut de acord asupra viitorilor vicepreședinți ai Consiliului Județean Brașov. Dacă liberalii deja au anunțat că îl vor susține pe Șerban Todorică, fost primar al comunei Prejmer, care în acest an nu a mai candidat, preferând să îl susțină pe tânărul Mihai Apafi, Alianța USR PLUS îl propune pe Zoltan Szenner. 

Propunerea PNL, Șerban Todorică, a fost, timp de cinci mandate, primarul localității Prejmer. Din punct de vedere politic, el a preluat, înainte de alegerile locale, funcția de secretar al filialei Brașov a PNL, înlocuindu-l pe demisionarul Dragoș David.

La începutul acestui an, Șerban Todorică a fost achitat definitiv în dosarul reparaților DJ 112D, în care fusese acuzat de complicitate la abuz în serviciu. (Detalii AICI). 

Zoltan Zsenner este membru PLUS, are 48 de ani, este inginer, antreprenor, alpinist şi ecologist convins. El provine dintr-o familie mixtă, cu mama româncă şi tatăl maghiar.

“Am absolvit facultatea la secţia de Roboţi industriali în cadrul Universităţii Transilvania din Braşov, iar imediat după terminarea facultăţii, am devenit antreprenor în domeniul instalaţiilor în construcţiile civile şi industriale. În cei 24 de ani de antreprenoriat, am învăţat că trebuie să fii om de cuvânt, corect şi să ai simţul răspunderii. Acestea sunt valorile pe baza cărora am reuşit să îmi dezvolt afacerea şi tot acestea sunt valorile care mă ghidează în politică, la fel cum experienţa şi cunoştinţele acumulate în domeniul meu de activitate mă vor ajuta să aduc un plus de valoare activităţii Consiliului Judeţean”, a spus Zoltan Szenner într-o conferinţă de presă. 

Ambele propuneri au fost deja discutate de către  liderii PNL şi cei ai Alianţei USR PLUS, care au căzut de acord asupra lor. În Consiliul Judeţean, PNL are 15 mandate, iar Alianţa 8. 

După validarea mandatelor aleşilor judeţeni, Prefectul judeţului Braşov va avea la dispoziţie 5 zile pentru a convoca şedinţa de constituire în care aleşii vor depune jurămintele şi îşi vor prelua mandatele. 

Ulterior, propunerile pentru funcţiile de Vicepreşedinţi ai CJ vor fi supuse la vot în prima şedinţă ordinară a Consiliului Judeţean Braşov.

 

Exit mobile version