Poliția Brașov a anunțat că în această dimineață, în jurul orei 08.40, la o casă de schimb valutar de lângă magazinul Star din municipiul Brașov a fost comisă infracțiunea de tâlhărie. La fața locului au fost mobilizate, de îndată, echipe operative, care efectuează investigații în vederea identificării autorului și stabilirii stării de fapt.
„Din primele cercetări a reieșit faptul că o persoană de sex masculin ar fi pătruns în incinta unei case de schimb valutar, la scurt timp după deschiderea acesteia, ar fi amenințat angajata societății în cauză și ar fi sustras o sumă de bani”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, comisar de poliție Alina Maria Ivan.
Cercetările sunt în curs de desfășurare.