Site icon

Două firme din Braşov au câştigat contractul de 6,8milioane lei pentru eficientizarea energetică a Colegiului Tehnic Transilvania

Primăria Brașov a semnat contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor de eficientizare energetică a clădirilor publice din Municipiul Brașov – Colegiul Tehnic Transilvania, corp A,. finanțată din fonduri europene nerambursabile. Firmele care vor realiza proiectarea și execuția acestor lucrări sunt S.C. Romfit Grup SRL, în calitate de lider de asociere, și S.C. HAR&H SRL, în calitate de asociat, valoarea contractului fiind de 6.836.564,93 lei fără TVA.

Clădirea va avea sisteme alternative de energie electrică și termică

Conform contractului, documentaţia necesară va fi elaborată în termen de patru luni, iar execuţia lucrărilor se va face în termen de 15 luni. Lucrările de eficientizare energetică presupun o reabilitare termică a elementelor de anvelopă a clădirii, respectiv termoizolarea planşeului – placă pod cu strat de vată minerală de 25 cm şi realizarea unei şape de protecţie, înlocuire tâmplăriei din lemn și a celei PVC cu tâmplarie PVC performantă cu profil pentacameral şi cu geam termoizolant, termoizolarea pereţilor exteriori de pe faţadele laterale şi faţada posterioară cu vată minerală de 8 cm.

De asemenea, o reabilitare termică a sistemului de încălzire şi de furnizare a apei calde de consum prin înlocuirea centralei termie cu una care va avea două cazane de condensaţie şi refacerea instalaţiilor de încălzire. Vor fi instalate alternative de producerea energiei electrice termice pentru consum propriu, adică se va apela, pentru caldă, la panouri solare montate pe acoperiş, iar pentru energie electrică pentru iluminat, la panouri fotovoltaice montate pe acoperiş.

Cu această ocazie se fac și lucrări la fațade și recompartimenntări

Vor fi modernizate sistemele de climatizare şi ventilare pentru asigurarea calităţii aerului din interior şi vor fi reabilitaate toate instalaţiile de iluminat din clădire. Contractul include şi câteva intervenţii conexe, la finisaje, faţade, recompartimentări interioare şi lucrări specific pentru asigurarae siguranţei la incendiu.  

Corpul A al Colegiului Tehnic „Transilvania” a fost construit în perioada anilor 1908-1911. Aceasta are formă de E” în plan, are suprafața construită (amprenta la sol) de 816,80 mp și suprafața desfășurată de 3.266,00 mp. Construcția adăpostește spații cu funcțiuni legate de specificul activității de învățământ: săli de clasă, cabinete școlare, cancelarie, bibliotecă, spații administrative și funcțiuni conexe: depozite, grupuri sanitare, spații tehnice și întreținere, circulații.

 

 

Exit mobile version