După dezbaterile cu sectorul HoReCa și participanții la Târgul de Crăciun, reprezentanții Municipalității îi invită la discuţii şi pe furnizorii de servicii sociale, pentru delimitarea unui plan anual de acțiune privind serviciile sociale pentru anul 2021.
Viceprimarul Braşovului, Flavia Boghiu, se va întâlni, online, vineri, 20 noiembrie, începând cu ora 15.00, cu operatorii din domeniul de servicii sociale, pentru a discuta despre prioritățile acestui domeniu pentru anul 2021. Discuția se va axa pe mai multe teme de interes pentru cei care asigură servicii în acest domeniu. Astfel, Direcția de Asistență Socială va prezenta propunerile cu privire la serviciile sociale pe care și le propune să le înființeze în 2021, respectiv un centru pentru violența domestică și înființarea încă unui centru de zi pentru copii, pe lângă cel de pe str. Venus, ala cum a propus fostul viceprimar Costel Mihai, care a şu făcut primii paşi în acest sens.
O altă temă este legată de asociațiile și fundațiile care vor beneficia de la bugetul local de subvenții de la bugetul local. Iar cea de a treia temă este cea referitoare la contractarea de către DAS a unor servicii sociale care să fie asigurate de operatori privați din domeniu. Alături de viceprimarul Flavia Boghiu va participa și directorul DAS, Mariana Topoliceanu.