Un bărbat de 24 de ani a fost reţinut pentru săvârşirea crimei odioase din casa scării unui bloc din municipiul Săcele. El a primit mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile din partea unui judecător de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Braşov.
Potrivit unui comunicat transmis miercuri de Tribunalul Braşov, din probele administrate a rezultat că, în noaptea de 21 spre 22 noiembrie, în jurul orei 24,00, în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, tânărul a intrat într-un bloc din municipiul Săcele, unde a agresat o femeie, în vârstă de 65 ani, care dormea în casa scării într-un aşternut improvizat. Aceasta a decedat în urma violenţelor.
“Din probele administrate a rezultat că, în noaptea de 21/22.11.2020, în jurul orei 24:00, în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice la parterul blocului nr. 1 de pe str. (…) din mun. Săcele, jud. Braşov, numitul ZGM a lovit-o fără motiv cu piciorul pe victima BO în vârstă de 65 ani, care dormea pe casa scării într-un aşternut improvizat, i-a acoperit gura cu palma pentru a o împiedica să ţipe, i-a dat pantalonii jos şi i-a introdus o coadă metalică de mătură/mop în orificiul anal, cu consecinţa producerii unor leziuni ale organelor abdominale-pelvine şi a unei hemoragii puternice, care i-au cauzat decesul”, se arată în comunicatul Tribunalului Braşov.
Inculpatul nu a declarat nimic în cursul urmăririi penale şi nici în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi şi nu a formulat contestaţie, precizează sursa citată.
Femeia de 65 de ani a fost găsită moartă duminică la parterul blocului. Iniţial, după primele cercetări, a fost deschis un dosar pentru ucidere din culpă, însă, după efectuarea autopsiei, poliţiştii au schimbat încadrarea faptei în omor, constatându-se că decesul s-a produs din cauze violente. Tânărul de 24 de ani, bănuit că ar fi autorul crimei, a fost reţinut marţi pentru 24 de ore.