Zilele trecute, un pârâu de lângă comuna brașoveană Dumbrăvița a fost poluat de o fermă de creștere a păsărilor, care a deversat apele neepurate în cursul de apă. Peștii din acest curs de apă, în special pui, au fost afectați. „Uite, puiet mort, caras, chiar și crap, plătică, biban”, a relatat un martor ocular, Mircea Landa.
Apa era deversată printr-o țeavă, iar deversarea a fost reclamată la Garda de Mediu. O filmare a unui amator poate fi văzută AICI.
Șeful Comisariatului Județean Brașov al Gărzii Naționale de Mediu Brașov, Mircea Paraschiv, a declarat că în zonă a fost realizat un control mixt, din echipă făcând parte comisari de mediu și lucrători ai Sistemului de Gospodărire a Apelor Brașov.
„Poluatorul este o fermă de păsări din zonă, care a ocolit stația de epurare, deversând apele neepurate în cursul de apă. Nu este la prima abatere. A fost amendat cu suma de 40.000 de lei de Sistemul de Găspodărire a Apelor și a primit termen de remediere a deficiențelor”, declarat Mircea Paraschiv.