Site icon

FOTO&VIDEO. Sectorul de autostradă Cristian – Râșnov a devenit operațional. De joi seara, drumul funcționeză ca Ocolitoare a celor două localități

Sectorul de autostradă cuprins între Râșnov și Cristian a devenit operațional de ieri și a fost deschis, în preyența ministrului Transporturilor, Lucian Bode, el urmând să funcționeze ca o ocolitoare a celor două localități brașovene, până la momentul în care va fi prelungit spre Comarnic, așa cum este proiectul.

Multe oficialități la deschiderea sectorului de 6,3 km de drum rapid

Deschiderea sectorului de autostradă Râșnov – Cristian s-a făcut ieri în cadru festiv, la un eveniment la care au mai luat parte și preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea, prefectul Cătălin Văsii, vicepreşedintele CJ, Todorică Şerban, Liviu Butnariu şi Gicu Cojocaru – primarii localităţilor Râşnov şi Cristian pe teritoriul cărora s-a construit acest segment rutier, reprezentanţii CNAIR şi DRDP, alături de parlamentari şi alte oficialităţi locale. Practic, de aseară se poate circula pe prima porţiune de şosea rapidă existentă în judeţul Braşov, formată din 6,3 km realizaţi la profil de autostradă și 3,6 km de drum național.

 

 

Lucian Bode: În prima parte a anului viitor semnăm și contractul pentru revizuirea SF-ului autostrăzii

Contractul pentru proiectarea şi execuţia lotului Râşnov – Cristian a fost semnat în toamna lui 2017, fiind în valoare de 140 de milioane de lei.  Pentru realizarea drumului se lucrează din 2019. „Este important că finalizăm aceşti zece kilometri de autostradă şi drum naţional la patru benzi, parte din autostrada Bucureşti – Braşov, deoarece dorim să dăm o traiectorie clară implementării acestui proiect. Am scos la licitaţie revizuirea studiului de fezabilitate şi avem un ofertant pentru întregul traseu Bucureşti – Braşov, iar în prima parte a anului viitor vom semna contractul.

 

De asemenea, am declanşat procedurile pentru varianta de ocolire a oraşului Comarnic şi descărcarea de la Comarnic, acestea fiind primele tronsoane care vor intra în execuţie anul viitor”, a declarat ministrul Transporturilor, ministrul Lucian Bode, la inaugurarea de ieri.

Până la deschiderea autostrăzii Comarnic – Brașov, sectorul dintre Râșnov și Cristian va funcționa ca ocolitoare

La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea, a remarcat faptul că „este un moment deosebit pentru judeţul Braşov, deoarece aceştia sunt primii kilometri de autostradă incluşi în infrastructura rutieră de care dispunem la nivel judeţean.

Adrian Veștea: „Rețeaua de autostrăzi a României va crește cu peste șase kilometri, odată cu inaugurarea lotului Râșnov – Cristian. Până la deschiderea Autostrăzii Comarnic – Braşov, sectorul dintre Râşnov şi Cristian va funcţiona ca o variantă ocolitoare pentru cele două localităţi. Felicităm constructorul, care și-a asumat finalizarea lucrărilor până în decembrie 2020, înainte de termenul prevăzut în programul de execuție, respectiv luna august 2021. Felicităm echipa Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov pentru modul cum a coordonat implementarea acestui proiect la care s-a lucrat zi și noapte”.

 

Joi seara, DRDP Brașov a scos pentru prima dată pe sectorul de autostradă și utilajele de deszăpezire.  

 

Exit mobile version