Site icon

Înnoire pentru Ambulatoriul integrat al Spitalului Judeţean Braşov: computer tomograf, ecografe, echipament oftalmologic şi mobilier

Sursa foto: tvfagaras.ro

Un computer tomograf, mai multe ecografe, echipamente oftalmologice, mobilier medical, mobilier non-medical şi alte echipamente medicale vor fi livrate Spitalului Cinic Judeţean de Urgenţă, printr-o achziţie recent finalizată, în valoare de 4.342.120,79 lei fără TVA, finanţată din fonduri europene.  Contractul a fost structurat pe şase loturi, care au fost deja atribuite câştigătorilor licitaţiei, a anunţat Consiliul Judeţean Braşov, în calitate de coordonator al unităţilor medicale de stat din municipiu. 

La termenul-limită de depunere a ofertelor, stabilit de autoritatea contractantă pe 14 septembrie 2020, pentru fiecare din cele patru loturi de echipamente şi aparatură medicală a fost depusă câte o ofertă, aceasta fiind admisă. Cele două loturi de mobilier au rămas neofertate, achiziţia lor urmând să fie reluată. 

După evaluarea propunerilor tehnice şi financiare ale ofertanţilor admişi şi în urma aplicării criteriului de atribuire pentru loturile licitate, comisia de evaluare a ofertelor din cadrul CJ Braşov a desemnat firmele câştigătoare, astfel: 

Contractele de furnizare a echipamentelor sunt acum în procedură de semnare. Fiecare operator economic câştigător are subcontractanţi care vor îndeplini o parte din obligaţiile prevăzute în contract, iar echipamentele vor fi livrate în cursul anului 2021. 

„Considerăm acest proiect ca fiind foarte important, deoarece contribuie alături de celelalte investiţii pe care le desfăşurăm la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, la creşterea calităţii actului medical, în beneficiul pacienţilor din judeţul Braşov. În urma implementării proiectului, angajații spitalului îşi vor putea desfăşura activitatea într-un mediu de lucru curat, nepoluat, îngrijit și sigur, prin punerea la dispoziție a unor echipamente performante specifice, în vederea stimulării randamentului și eficienței intervenţiilor medicale şi tratamentelor realizate în ambulatoriu”, a declarat Adrian Veștea, președintele Consiliului Județean Brașov.  

Proiectul „Dotarea cu echipamente și aparatură medicală a Ambulatoriului Integrat al Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov” are o valoarea totală eligibilă de 10.699.095,67 lei (inclusiv TVA), iar cofinanțarea de 2% din valoarea eligibilă pe care o asigură Județul Brașov este de 213.981,92 lei (inclusiv TVA). În cadrul proiectului, 12 cabinete din Ambulatoriul Spitalului Judeţean vor fi dotate cu 55 de tipuri de echipamente, aparatură şi mobilier de specialitate (respectiv 191 de bucăți). 

(foto: arhivă)

Exit mobile version