Site icon

PARLAMENTARE 2020. Brașov Metropolitan prezintă alegerile minut cu minute, secție cu secție în municipiul Brașov, printr-o HARTĂ INTERACTIVĂ

Brașov Metropolitan prezintă alegerile minut cu minute, secție cu secție îîn municipiul, printr-o hartă interactivă creată de Zoom Report

Harta va fi updatată constant, cu datele de prezență din ziua alegerilor parlamentare și apoi cu rezultatele obținute de candidați.

“Obiectivul nostru este de a observa în detaliu dinamica votului în funcție de zona în care locuiesc alegătorii”, spun dezvoltatorii Zoom Report. 

Harta interactivă poate fi regăsită în zona superioară a fiecărei pagini a site-ului Braşov Metropolitan şi arată informaţii despre numărul de votanţi, pe sexe şi categorii de vârstă, de la fiecare secţie deliminată în municipiul Braşov. 

UPDATE – Ora 10.00

La nivel naţional, în primele trei ore după deschiderea secțiilor de la alegerile parlamentare 2020 și-au exprimat votul 904.647 de alegători, adică o prezență de 4,97% potrivit informațiilor furnizate de Biroul Electoral Central. Dintre aceștia, 513.063 au fost în mediul urban, iar 391.584 în mediul rural.

Judeţul Braşov avea, la ora 10.00, o prezenţă de 4,92%, 25.500 de persoane exprimându-şi opţiunea. – 23.277 pe liste permanente şi 2.204 pe liste suplimentare. 11 persoane au solicitat urna mobilă şi şi-au exprimat votul.

Municipiul Brașov avea la ora 10.00 o prezenţă de 5,47%, după ce 13.340 de persoane au votat – 12.533 pe liste permanente – 777 pe liste suplimentare și 8 cu urna mobilă.

**

Zoom Report, creatorul acestei hărţi interactive este un startup românesc înființat în 2019 care își propune să faciliteze accesul antreprenorilor, consultanților și analiștilor la date socio-economice detaliate și localizate geografic. 

Exit mobile version