Creşele din municipiul Braşov se redeschid începând cu data de 9 decembrie. Anunţul a fost făcut vineri, de către viceprimarul Flavia Boghiu, după ce cu doar 24 de ore înainte, acelaşi viceprimar, împreună cu primarul Allen Coliban, declaraseră în cadrul unei conferinţe de presă, că redeschiderea creşelor este puţin probabilă înainte de luna ianuarie 2021.
Popunerea de redeschidere a creşelor din 9 decembrie a fost transmisă vineri în dezbaterea CLSU, după ce, în prealabil, a obținut acordul Grupului de suport tehnic pentru asistență medicală de urgență în caz de epidemii.
„În urma unei discuții pe care am avut-o cu reprezentanții Serviciului de Administrare Creșe, cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență și cu Direcția de Asistență Socială și având în vedere trendul descrescător al ratei de incidență, precum și faptul că am reușit să gestionăm testarea în masă a angajaților cu testarea rapidă antigen, am luat decizia de a propune Comitetului Local de Situații de Urgență redeschiderea creșelor. Acest lucru se va întâmpla de miercuri, când părinții vor putea aduce copiii la creșe, pentru că de luni vom testa în masă toți angajații creșelor și vom face dezinfecția spațiilor”, a declarat viceprimarul Flavia Boghiu.
Testarea angajaților se va face cu teste rapide antigen, care oferă rezultate în maxim 15 minute și au o acuratețe de peste 95%. După începerea cursurilor, în cazul în care sunt angajați care au simptome specifice infecției cu COVI-19, aceștia sunt izolați și li se va face testarea antigen.
Pe toată perioada activității, angajații vor purta măști de protecție, indiferent dacă intră sau nu în contact direct cu copii. Programul de funcționare al creșelor va fi de luni până vineri, între orele 8.00-16.00.
Ce s-a întâmplat de joi până vineri și de unde această schimbare impotantă de viziune în ceea ce privește deschiderea și funcționarea, în această perioadă a creșelor?
Un răspuns a fost oferit de purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea:
„De ieri (de joi până vineri, n.n) s-au analizat cele două scenarii, înainte de sarbatori si după (la conferința de presă de joi nu s-au adus în discuție aceste scenarii ci doar varianta cu @puțin probabil înainte de luna ianuarie, n.r). Au fost mai multe discutii și întâlniri cu Serviciul de Crese, DAS si SVSU, și toată lumea a fost de acord cu redeschiderea acum. Presiunea va fi mai mică acum, există si perioada de vacanță, astfel încât ne va permite să facem adaptarile necesare pentru începutul lunii ianuarie, când majoritatea părinților își vor aduce copiii la creșă. Chiar dacă ele se deschid de miercuri pentru că avem de testat personalul (aproape 200 persoane) și făcut dezinfecția lor, am anunțat de astăzi ca să le dam părinților timp să își scoată avizele de reintrare în colectivitate și să facă exudatele, s.a.m.d.”.
În municipiul Brașov sunt funcționale 8 creșe, iar începând cu data de 9 decembrie, toți cei 514 copii care au frecventat cursurile până în data de 27 octombrie, se vor putea reîntoarce în aceste creșe.