Site icon

Vom avea sau nu Târgul de Crăciun în Piața Sfatului?

Târgu de Crăciun ar putea fi organizat totuşi în Piaţa Sfatului, în acest an, în ciuda regulilor de distanţare fizică şi de reducere a riscului de infectare cu noul coronavirus.

Potrivit primarului Allen Coliban, în acest sens va urma o discuţie cu Instituţia Prefectului şi cu Direcţia de Sănătate Publică Braşov, pentru a pune la punct o modalitate de organizare în siguranţă a târgului.

„Am avut zilnic discuții la nivelul Primăriei Brașov privind noile prevederi legislative de la nivel național și despre posibilitatea de a amenaja standuri și căsuțe în Piața Sfatului, dar cu respectarea măsurilor de distanțare și așezarea acestora astfel încât să nu se creeze înghesuială. Cred că am găsit o soluție, care a fost discutată cu toate departamentele. Am avut o discuție și un acord de principiu privind responsabilitatea Primăriei Brașov în ceea ce privește acest eveniment”, a declarat primarul într-o postare video de pe rețelele de socializare.

Pentru târgul de Cărciun, în Piaţa Sfatului ar urma să fie amenajate 30 de căsuţe, puse la dispoziţia comercianţilor.

Exit mobile version