Site icon

Aproape 12.000 de persoane din România au fost vaccinate împotriva COVID-19 în ultimele 24 de ore/ S-au înregistrat zece reacţii adverse comune şi minore

Comitetul Naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunţat că, în ultimele 24 de ore, 11.912 persoane au fost vaccinate, numărul total ajungând astfel la 25.508. În acelaşi interval, au fost înregistrate zece reacţii adverse comune şi minore.

Potrivit CNCAV, din datele puse la dispoziţie de Institutul Naţional de Sănătate Publică, prin aplicaţia Registrul Electronic Naţional al Vaccinărilor (RENV), care ţine evidenţa vaccinărilor, reiese că numărul de persoane vaccinate împotriva COVID-19 cu vaccinul Pfizer BioNTech în ultimele 24 de ore (prima administrare) este de 11.912. Astfel, numărul total al persoanelor vaccinate împotriva COVID-19 cu vaccinul Pfizer BioNTech, începând din 27 decembrie (prima administrare) a ajuns la 25.508. 
 
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate la nivelul centrelor de vaccinare 10 reacţii comune şi minore, dintre care: o reacţie de tip local şi 9 reacţii generale.
 
Numărul reacţiilor adverse înregistrate la nivelul centrelor de vaccinare (începând din 27 decembrie 2020) este de 47 reacţii comune şi minore, dintre care: 8 reacţii locale cu durere la locul injectării; 39 reacţii generale (febră, cefalee, mialgii, artralgii, astenie, anxietate, alergii de tip
urticarie).
 
CNCAV menţionează că programul centrelor de vaccinare se încheie la ora 20.00, motiv pentru care numărul vaccinărilor realizate în intervalul orar 17.00 – 20.00 va fi reflectat în raportarea din ziua următoare.
Exit mobile version