Ursul care a fugărit un schior pe pârtia Clăbucet din Predeal a fost capturat şi relocat într-o pădure din judeţul Bihor. Anunţul a fost făcut de Regia Publică Locală a Pădurilor Kronstadt Braşov, care a precizat că la acţiune au luat parte şi reprezentanţi ai Institutului Naţional de Cercetare – Dezvoltare în Silvicultură şi ai Jandarmeriei. Ursul, care are trei ani, a fost capturat fără a fi nevoie să fie tranchilizat.
„Ursul care a alergat după turişti pe pârtia de schi din Predeal a fost capturat, transportat şi eliberat într-o pădure din judeţul Bihor. Mulţumim colegilor de la I.N.C.D.S. Braşov pentru suport, Jandarmeriei şi celorlate instituţii care ne-au sprijinit în realizarea acestei acţiuni”, au transmis sâmbătă, pe Facebook reprezentanţii Regiei Pădurilor Kronstadt.
Reamintim că sâmbăta trecută, un schior a fost urmărit de urs pe pârtia Clăbucet din Predeal, jandarmii intervenind pentru îndepărtarea animalului. Potrivit reprezentanţilor Jandarmeriei Braşov, în acea după-amiază au fost trei apeluri la 112 care semnalau prezenţa unui urs la Predeal.
„A fost vorba despre acelaşi urs, care a apărut pe Pârtia Clăbucet şi Subteleferic. La fiecare apel jandarmii montani au intervenit prompt şi au îndepărtat animalul de pe pârtie. Datorită faptului că la intervenţie au folosit un ATV cu şenile, zgomotul produs a izgonit ursul în pădure. În urma apelurilor repetate, am luat legătura cu administratorul fondului de vânătoare, care va demara procedurile pentru relocarea animalului”, a transmis Jandarmeria Braşov.
Conform datelor transmise de Ministerul Mediului, ursul a fost relocat pe un fond cinegetic dn Bihor undeva avea suficient spaţiu, cât să nu interacţioneze cu oamenii.