Anul 2021 vine cu 15 zile libere legale pentru români. În Europa, Elveția este printre statele cu cele mai multe zile libere, 28. Ne depășesc și Belgia, Lituania sau Cipru, cu câte 17-18 zile libere.
Anul acesta însă, mai mult de jumătate dintre cele 15 zile libere din 2021 cad în weekend. De exemplu, primele două zile ale anului, 1 și 2 ianuarie, pică în acest an vineri și sâmbătă, iar cea de a treia zi liberă legal, din 24 ianuarie (Ziua Principatelor Române sau “Mica Unire”) va fi şi ea într-o duminică.
Până în luna aprilie nu avem alte sărbători legale. Vinerea Mare va fi în 30 aprilie, iar Paştele Ortodox se va suprapune pe ziua de 1 Mai, într-o sâmbătă. De asemenea, ziua de 2 mai, care în 2020 a fost liberă, pică acum într-o duminică.
Luna iunie 2021 vine cu 3 zile libere dintre care doar două în timpul săptămânii. Ziua Copilului, marți, 1 iunie, va fi una liberă. Rusaliile sunt în 20 iunie, duminică. Angajații au liber și în a doua zi de Rusalii, luni, 21 iunie.
Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, din 15 august, pică şi ea într-o zi de duminică. Următoarea sărbătoare religioasă importantă este în 30 noiembrie, Sfântul Andrei, care este într-o marți.
În decembrie 2021, 1 decembrie, Ziua Națională, cade într-o miercuri şi este liberă. Apoi, prima și a doua zi de Crăciun în 2021 vor fi sâmbătă, respectiv duminică.
Sunt în total 15 zile libere, dintre care 8 în timpul weekendului.
Potrivit legislaţiei în vigoare, persoanele care aparţin altor culte religioase legale au dreptul la două zile pentru fiecare dintre cele trei sărbători religioase anuale. În plus, până în data de 15 ianuarie, Guvernul trebuie să stabilească, printr-o hotărâre, dacă acorda și alte zile libere.
Calendarul zilelor libere în 2021
Calendarul zilelor libere din 2021
-
1 ianuarie – Anul Nou (vineri)
-
2 ianuarie – A doua zi după Anul Noua (sâmbătă)
-
24 ianuarie – Ziua Principatelor Române (duminică)
-
30 aprilie – Vinerea Mare
-
1 mai – Ziua Muncii (sâmbătă)
-
2 mai – Prima zi de Paște în calendarul ortodox (duminică)
-
3 mai – A doua zi de Paște (luni)
-
1 iunie – Ziua Copilului (marţi)
-
20 iunie – Rusaliile (duminică)
-
21 iunie – A doua zi de Rusalii (luni)
-
15 august – Adormirea Maicii Domnului (duminică)
-
30 noiembrie – Sfântul Andrei (marţi)
-
1 decembrie – Ziua Națională a României (miercuri)
-
25 decembrie – Prima zi de Crăciun (sâmbătă)
-
26 decembrie – A doua zi de Crăciun (duminică)