Primăria orașului Ghimbav a transmis Direcției de Sănătate Publică Brașov solicitarea de a aproba o echipă mobilă de vaccinare în localitate, pentru persoanele de peste 65 de ani care solicită imunizarea.
Această unitatea mobilă de vaccinare ar putea să își desfășoare activitatea în spațiile de lângă cabinetele de dispensar, spune primarul Ghimbavului, Ionel Fliundra.
„Ghimbășenii sunt trimiși pentru a se vaccina la Codlea, Feldioara sau chiar Făgăraș. Aş vrea să rezolvăm această problemă, mai ales că în oraș locuiesc multe persoane care au peste 65 de ani și le este greu să meargă în alte localități. Eu sper ca în două săptămâni să fie luată o decizie în ceea ce privește locația și să începem vaccinarea”, a declarat Ionel Fliundra.
Edilul spune că în localitate, populaţia este de aproximativ 7000 de persoane, la care se adaugă încă aproximativ 2000 care efectiv locuiesc în Ghimbav, dar încă nu au reşedinţa trecută în cartea de identitate.