Site icon

Arborii din pădurile României ar putea fi supravegheați cu cipuri sau cu camere video inteligente

Foto arhiva BvM

România ar putea folosi tehnologii moderne pentru a reduce furtul de lemn din pădurile țării. Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, a declarat la Digi24.ro, că protecția pădurilor va fi finanțată prin PNRR. Vor fi de asemenea alocați bani pentru plantarea de păduri noi.

Cristian Ghinea spune că există două linii de finanţare, una dintre ele fiind centrată pe protecţia pădurilor, iar cea de a doua, pe plantări. Din discuţiile purtate cu Ministerul Mediului, Ghinea spune că a reieşit nevoia de a trece la un alt mod de exploatare a pădurilor, în care nu companiile să fie cele cae fac tăieri directe, ci Romsilva, care să se ocupe ulterior de vânzarea din depozite. 

„Trebuie să trecem de la tăierea directă de către companii – unde se fraudează mult în România, pe faptul că ai o licență de tăiere, pe care zici că tai 10 metri cubi, te duci și tăi 30 și nu te verifică nimeni de fapt. (…). Dacă noi am schimba și Romsilva ar avea depozite de lemn și companiile care au nevoie de lemn să-l prelucreze iau doar din depozite, pe o bursă a lemnului transparentă, se rezolvă problema. Plus metode digitale moderne de trasare a lemnului, care pot fi diverse. Există tehnologie în care bagi un cip în fiecare arbore și apoi vezi pe unde se mișcă. Există această tehnologie și nu este foarte scumpă”, spune Cristinan Ghinea. 

El aminteşte însă că pe lângă cipuri în fiecare arbre, se poate face o monitorizare şi cu camere inteligente, care să calculeze pe fiecare drum de ieșire masa lemnoasă care este scoasă din pădure. Ambele variante sunt discutate în consultările publice, susţine Ghinea. 

Deocamdată am decis o alocare pe zona reducerii furtului de lemn și orientarea spre digital și spre această transparentizare și crearea unei burse”, a explicat ministrul.

A doua linie de finanţare are în vedere plantarea de păduri noi, perdele forestiere și perdele agrosilvice, pentru care va fi nevoie de pepiniere. „Unu-doi ani lucrăm la planificarea legislativă și la pepiniere și apoi plantare”, a spus Ghinea.

Și aici e o problemă paradoxală: suntem la concurență cu subvențiile. Oamenii care ar vrea să planteze pădure pe acest mecanism, pe această legislație ar pierde subvenția europeană, ceea ce este stupid, pentru că avem în România, oficial, jumătate de milion de hectare degradate, dar care sunt în fondul agricol și pentru care se primesc subvenții. Și atunci înțelegerea cu Ministerul Mediului și Ministerul Agriculturii este să scoatem aceste terenuri din circuitul agricol, să poată să se încaseze subvenție și să fie împădurite până când oricum se schimbă Politica Agricolă Comună, din 2023”, a spus ministrul.

Exit mobile version