Angajaţii Uzinei R de la Feldioara, parte a Companiei Naţionale a Uranului, sunt neplătiţi de două luni, iar patru dintre ei au decis azi să intre şi în greva foamei, atrăgând atenţia că pe lângă drepturile salariale neachitate, muncitorii nu şi-au primit nici hrana antidot.
“La Compania Națională a Uraniului este în desfășurare o grevă a foamei deoarece nu s-au plătit salariile de două luni de zile hrana antidot nu s-a mai acordat de vreo doi ani. Problema este că sunt protocoale semnate de către conducerea CNU și ministerul energiei precum că ar fi trebuit să se plătească la zi tot ce datorează muncitorilor. Mai menționez că minerii de la mina din Crucea Suceava, care sunt colegii noștri, s-au închis în mină încă de ieri. Las un număr de telefon pentru grupul de presă al persoanei cea mai motivată să răspundă întrebărilor”, este mesajul unuia dintre angajaţii de la CNU Feldioara.
Deputatul PSD Marian Rasaliu, fost director la Compania Naţională a Uraniului – Uzina R Feldioara, trage un semnal de alarmă legat de situația dramatică în care se află angajații de la uzină şi solicită Ministerului Energiei să ia de urgenţă măsuri, mai ales să proteste similare au loc şi în Valea Jiului.
“Este inadmisibil ca în fiecare zi să aibă loc proteste în țară, iar cei de la guvernare să nu facă nimic. Oamenii sunt disperați. Sunt alături de toți angajații de la Compania Națională a Uraniului. Cinci angajați de la CNU Feldioara se află în greva foamei și peste 100 de mineri de la exploatările de uraniu de la Crucea și Botușana refuză să iasă din subteran fiindcă nu și-au primit salariile de 2 luni. Mai mult decât atât, nu au fost primite nici bonurile de masă aferente anului 2020 și celor trei luni din 2021. Angajații de la CNU Feldioara se plâng că nu au primit nici cei 15 lei /zi, reprezentând norma de alimentație de protecție. Există și un proces deschis de sindicaliști și salariați pentru bonurile de masă restante din perioada 2017-2019. Vorbim totuși de o grupă de muncă specială. Nu este normal ca acești oameni să nu își primească salariile, contravaloarea alimentației de protecție și bonurile de masă restante. Nu revendică altceva decât munca pe care au prestat-o și nu a fost remunerată! Domnilor guvernanți, puneți-vă în locul acestor oameni, cu familii de întreținut! Cum ați rezista? Din poate promisiunile făcute de cei din conducerea Ministerului Energiei, nimic nu s-a concretizat. Salvarea Companiei Naționale a Uraniului nu este o prioritate pentru actuala guvernare.”, a declarat parlamentarul Marian Rasaliu.