Circulaţia din Centrul Civic va suferi unele modificări în următoarea perioadă. Comisia de circulaţie a municipiului Braşov a aprobat montarea unor separatoare de sens, în zona AFI, între sensul giratoriu şi intrarea în mall, între benzile 3 şi 4 (foto j0s). Astfel, cei care din dinspre bulevardul Mihail Kogălnicanu nu vor mai putea tăia benzile pentru a intra la AFI, ci vor fi nevoiţi să facă sensul giratoriu ca să poată intra spre parcarea subterană.
De asemenea, la ieşirea din Centrul Civic, în zona „Trei alimentare”, va fi amplasat un semafor, în sensul giratoriu. Acesta va stoca în intersecţia cu strada Toamnei şi cea a bulevardului 15 Noiembrie, a maşinilor care vin dinspre Calea Bucureşti sau str. Zizinului. „În acest moment, autovehiculele care întorc în sensul giratoriu, blochează accesul celor de pe 15 Noiembrie atât înspre str. Zizinului, cât și spre Calea București, ceea ce creează blocaje foarte mari la orele de vârf. Pentru a se evita blocarea sensului giratoriu, în acest segment vor fi montați senzori de trafic, astfel încât, în momentul în care numărul mașinilor stocate ajunge la limită, automat se va face verde pentru autovehiculele din sens. Acest semafor va fi corelat cu cel de pe 15 Noiembrie”, a explicat Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov.